Tort cu ciocolată neagră, caise, dulceață fără zahăr

Tort cu ciocolata neagra si caise2Există momente în care  mă ”supăr” și iese câte un tort, aproape perfect, ca acesta. Nu o spun eu, ci degustatorii! E ”fructos”, ”ciocolătos” și, totuși, mult mai cuminte decât alte torturi cu rating mai mare pe FB. 😉 Partea mai puțin plăcută e că mă ”supăr” foarte rar…..

INGREDIENTE:

– 100 gr. făină neagră, cernută,

– 100 gr. îndulcitor stevia, pudră

– 200 gr. ciocolată neagră 75%, (caută ciocolată cu unt de cacao – mai scumpă – și nu cu ulei de palmier, care este o grăsime saturată, așa cum este grăsimea de porc.)

– 100 gr. unt 40% grăsime,

– 5 ouă,

– 125 gr. caise tăiate triunghiuri. Am avut caise mai verzi și mai tari.Tort cu ciocolata neagra si caise

– 1 borcan 400 gr. de dulceață de căpșune fără zahăr (doar dacă vrei, merge de minune și fără; a trebuit să eliberez una dintre polițele din frigider, unde dulceața zăcea de mai bine de 1 lună…)

PREPARARE:

Aprinzi cuptorul și fixezi butonul la 200 grade. Ungi tava de tort cu puțin unt. Topești ciocolata în bain marie. Adaugi untul tăiat bucăți. Vor căpăta o consistență omogenă, lucioasă. Lași deoparte.

Tort cu ciocolata neagra si caise3Între timp, separi galbenușurile de albușuri. Bați gălbenușurile cu jumătate din cantitatea de îndulcitor (sau zahăr). Când cresc în volum și se albesc, le amesteci cu ciocolata. Adaugi făina și amesteci până la încorporarea totală.

Bați spumă albușurile cu cealaltă jumătate din cantitatea de îndulcitor. Le adaugi progresiv amestecului de ciocolată și făină. După ce se omogenizează, mestecând de jos în sus, torni compoziția în tavă. Deasupra, așezi triunghiurile de caise.Dulceata de capsune cu vanilie si bicarbonat1

Lași la copt între 20 și 30 minute. Nu trebuie ținut prea mult în cuptor ca să nu-și piardă ”pufoșenia”.

După ce s-a răcit, am secționat tortul în două, am adăugat dulceața, am lipit.

P.S.1 (a doua zi) Datorită dulceții de căpșune,  tortul a căpătat consistența degrabă alunecoasă a mousse-ului.

P.S.2 Pentru cei/cele care țin la siluetă: Limitarea la ingredientele de bază face bine siluetei. Cu cât adaugi mai mute ingrediente (frișcă, siropuri, sosuri, nuci etc.), cu atât sporești numărul caloriilor, dublându-le sau chiar triplându-le. Keep it simple, stupid!

Antoine de Saint-Exupéry : «Il semble que la perfection soit atteinte non quand il n’y a plus rien à ajouter, mais quand il n’y a plus rien à retrancher », Terre des hommes, chap. III, 1939.

Related Posts

  • Ce-şi doresc, de fapt, femeile?Ce-şi doresc, de fapt, femeile? Ne place să credem  că toate femeile îşi doresc doar un poponeţ ferm şi obraznic, restul nu mai contează. Sau cel puţin aşa arată modelul pe care presa glamour ni-l serveşte precum pieptul de pui la grătar pe post de: sigur nu îngraşă! Moda ultimilor 2 ani a acoperit mai mult dorsalul […]
  • Abraxas abracadabraAbraxas abracadabra Încep ex abrupto: Abraxas a lui Bogdan-Alexandru Stănescu este, după mine, cea mai bună carte românească pe care am citit-o în ultimii 30 de ani. De vreo trei zile îmi muncesc mintea cum să zic asta mai diluat, mai puțin bombastic, cu cuvinte mai lăbărțate, mai taumaturgic, cum ar spune […]
  • Cozonacul – ca exercițiu de tonifiereCozonacul – ca exercițiu de tonifiere La români, cozonacul se pregătește (și se mănâncă ), tradițional, de Crăciun, de Paști, de Înălțare, la nunți - cel puțin așa am vazut eu în copilărie la bunicile mele și la mama. Facerea cozonacului cere răbdare, căldură - la propriu - și forță, multă forță. Se spune că, dacă nu este […]
  • Eforie come again (2020)Eforie come again (2020)
  • Cât la sută e grăsime?!Cât la sută e grăsime?! Simpla cutare a abdomenului între degete nu îți dă răspunsul deplin - neplăcut (dar ar fi mai bine să nu știm pe principiul ”ce nu știm, nu există”) - la întrebarea ce procent de grăsime am în organism. Din nefericire, pe lângă grăsimea vizibilă, palpabilă, există și grăsime, să-i zicem, […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *