Tagliatele de dovlecei cu creveți

Ușor de preparat, gustoase, putine calorii, perfecte pentru cina.

Cantitațile pe car20150623_195650[1]e le-am folosit eu: 300 gr. dovlecei, 300 gr. creveti congelați (s-au redus la jumatate 🙁 ), 6-7 căței de usturoi. Am ”tras” la tigaie, pentru 3-4 minute, dovleceii fin feliați (cu doar 1 lingură ulei floarea soarelui) după care am adaugat creveții (în prealabil, i-am decongelat în tigaie, pe foc, fără sa adaug nimic), usturoiul, sarea, piperul. Le-am mai lăsat să se ”melanjeze” preț de un minut, după care i-am mâncat, de fapt – i-am înfulecat. Încâ de ieri mi-a dat Oana (www.bucataras.ro) ideea și n-am avut de lucru…. m-am tot gândit ce, cum, în ce fel îi voi mânca. Deh! Și eu sunt om!

Mi-au ieșit două porții, iar un calcul caloric aproximativ îmi arată un aport de mai puțin de 150 kcal/porție.

De ce sunt perfecte pentru cină

Doveceii contin în proportie de 90% apa, dar si potasiu, fosfor, vitamina A, vitamina B9. 300 de grame de dovlecei conțin 36 kcalorii (mai puțin decât un iaurt). Sunt foarte indicați pentru cardiaci, hipertensivi (potasiul ajuta la eliminarea apei), pentru cei care țin la silueta. Și eu țin.

P.S. Iertați, vă rog, plating-ul…. Multumesc, Oana!

Related Posts

  • Exercițiu eficient de tonifiere a coapsei posterioareExercițiu eficient de tonifiere a coapsei posterioare Așa cum bărbații sunt preocupați de dezvoltarea brațelor, tot așa și femeile.... de coapse.... (atunci când au rezolvat-o cu abdomenul 🙂 ). Dacă în privința coapsei anterioare (fața coapsei), lucrurile sunt relativ simple în sensul că se poate lucra ușor, se poate modela fără efort […]
  • La picior de Paris (I)La picior de Paris (I)                   Cu un scârțâit ușor de frâne, automobilul opri în fața luxoasei vile Păpușica, aflată mai spre capătul stațiunii. Tănase coborî sprinten, îndreptându-și cu mișcări largi haina țeapănă, croită dintr-o stofă fină, cu pătrățele. […]
  • De unde vin durerile de spate!? De la abdomen!De unde vin durerile de spate!? De la abdomen! Încă nu am întâlnit, din păcate, prea multe persoane care să nu se plângă de dureri de spate - mai mici sau mai mari. Odată cu trecerea la mersul biped, muşchii abdominali au devenit centrul de comandă, aceştia ajutând la menţinerea trunchiului în poziţie verticală şi reprezentând […]
  • Perfecțiunea fundului mare și bombat de pe InstagramPerfecțiunea fundului mare și bombat de pe Instagram Cu puțin înainte de pandemie, mi-a fost relatată povestea unei doamne aflate la limita depresiei pentru că, urmărind pe Instagram niște influensărițe cu fundul mare și bombat, ea nu reușea să ajungă la formele respective. ”Faimă virtuală” este un film tocmai despre marea bulă de […]
  • Brandenburg spre Thomas MannBrandenburg spre Thomas Mann Într-o anume fereastră a unor zile la mare, lumina se umple așa, ca în poza de mai jos, de lapte crud. E clocot rece, metalic lumina asta. N-o vezi tot timpul. În orice caz, nu cu ochii o percepi, ci cu o cută de suflet pe care n-ai voie s-o încredințezi decât, cel mult, ferestrei […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *