Strip cu Rip – tensiuni cu Trainer-ul personal

Teasing”Pare moale până să pui mâna pe el; de fapt, e tare și încăpățânat; când tu vrei să-mpingi, el se opune; când tu îl chemi, el se retrage; când pe tine te arde, el zace încurcat….
Și șnurul asta, unde-l bag?”

Nu este o ghicitoare, ci descrierea succintă, Rip Dimi B_1populară – să zicem, a celui mai nou dispozitiv de fitness care a invadat și cucerit deja America și Europa: TRX Rip Trainer, fratele mai agil al lui TRX Suspension Training pe care l-am prezentat aici.

Și da, am aflat: șnurul nu se pune în piept, ca mărțișor (cum glumea o prietenă pe facebook); se petrece pe mâna care, deși nu muncește propriu-zis, asigură stabilitatea, echilibrul mișcării. Pentru că principala caracteristică al lui TRX Rip Training este încărcarea (forța) asimetrică, adică lucrul pe fiecare parte a corpului, nu simultan, cum se întâmplă, de pildă, în cazul exercițiilor făcute la aparatele clasice de fitness când tragi (împingi) cu ambele mâini aceeași greutate.

Înțelegem mai bine cum devineRIP trainer 1 treaba cu încărcarea asimetrică imediat ce explic în ce constă TRX Rip Training. 

Complementar TRX Suspension Training, TRX Rip Trainer este un dispozitiv de antrenament dotat cu un cordon elastic atașat la un baston (stick) de oțel.

Stick-ul este prevăzut cu două suprafețe antiderapante și este demontabil în două părți.

Cordonul elasticul se termină cu un dispozitiv solid de prindere. 

Strâns, TRX Rip Training nu este mai mare decât o umbrelă de dimensiune medie. La o adică, poate încăpea și într-o poșetă…..

Care este noutatea adusă de TRX Rip Training

Cordonul elastic asigură o rezistență (tensiune) variabilă, generând în același timp o forță dezechilibrată. Mai exact, la mișcarea de împingere de la piept, cum vezi în foto dreapta, deși ambele mâini participă la Rip Dimi B_2mișcare, partea stick-ului de care este atasată banda elastică poartă toată încărcătura, se opune; în timp ce tu efectuezi mișcarea de împingere, cordonul elastic te trage înapoi.

În acest caz, trebuie să faci două lucruri în același timp (Napoleon făcea 7): să împingi stick-ul și să te opui vârtos cordonului care te trage.

Cine lucrează aici

Evident tu, dar în special musculatura profundă a brațelor, abdomenului, spatelui. Pentru ca să reduci dezechilibrul creat de tensiunea pe o singură parte a corpului, trebuie să te opintești, să angajezi mușchii abdomenului și să te proptești bine în picioare. E aici un joc de-a ”eu vreau să împing, dar el mă trage”, datorită căruia dezvoltăm forță, flexibilitate, anduranță musculară, agilitate. Deși pare că lucrăm mai intens partea superioară a corpului, dacă n-am contribui la exercițiu prin încordarea fesierilor, coapselor, ne-am dezechilibra complet.

Punctul forte al Rip Trainer: mișcarea de rotație

Rip Dimi B_3 Munca la birou și, din această cauză, mobilitatea din ce în ce mai redusă a coloanei vertebrale, a făcut să dispară din registrul nostru o mișcare foarte sănătoasă atât pentru adbomen, dar mai ales pentru coloană: roația și rapiditatea mișcărilor.

Tensiunea ajustabilă a cordonului elastic și posibilitatea de a face Rip Dimi B_7 eumișcări de rotație, te ajută să reproduci, cu o rezistență crescută, mișcări din tenis, base-ball, golf, caiac canoe, enduro, arte marțiale, datul că mătura sau cu coasa etc.

Bun! Și la ce-mi folosesc mie toate astea? te vei întreba. 

În primul rând, la întărirea musulaturii profunde a coloanei vertebrale și abdomenului. În loc să faci 200 de abdomene clasice, de pe podea, te antrenezi 30 de minute cu Rip Trainer și lucrezi toate grupele musculare de la gât în jos.

Prietenul nostru Rip Trainer te obligă să combini trei tipuri de mișcare – împins, tras, răsucit – în același Rip Dimi B_6timp într-un singur exercițiu, ceea ce înseamnă pe lângă sănătate, eficiența antrenamentului și timp prețios câștigat.

În plus, mișcările explozive, asociate cu viteză și forță, permit dezvoltarea rezistenței musculare a întregului corp, performanță deloc atinsă când lucrezi la mașinile de forță clasice.

Eu pot să-l folosesc?

Toată lumea îl poate folosi: femei, bărbați, începători sau avansați în ale sportului; chiar și sportivii de performanță sau kinetoterapeuții. Ca de obicei, spun că până deprinzi tehnicile și exercițiile corecte, e bine să practici alături de un instructor certificat.

Avantajul major, în special pentru un începător, este că ai un control total al efortului pe care-l depui, dificultatea exercițiilor depinzând de:Rip Dimi B_5

  1. distanța față de punctul de prindere a cordonului; cu cât te îndepărtezi de punctul de ancorare, cu atât crești dificultatea și rezistența;
  2. rezistența elasticului; ca și în cazul benzilor elastice pentru gimnastică, sunt disponibile 3 tensiuni;
  3. poziția mâinilor pe stick;
  4. viteza de execuție a exercițiului.

De ce m-aș antrena cu TRX Rip Trainer

Fără să-i umfle, TRX Rip Trainer întărește mușchii în beneficiul unui echilibru și coordonări mai bune; crește capacitatea cardiovasculară; este accesibil tuturor, indiferent de pregătirea fizică; întărește musculatura abdominală, dorsală, lombară; lucrezi asimetric.  
Deocamdată, fiind un dispozitiv total nou, sălile de sport nu au incluse în program ore de grup dedicate antrenamentului TRX Rip Trainer.

De aceea, Dumitru Butilcă, primul instructor din România certificat TRX, mi-a oferit, cu aceeași bucurie și generozitate, o oră de antrenor personal cu TRX Rip Trainer.

Critică

Rip Dimi B_10Unii dintre noi, mai critici, ar putea obiecta că ceea ce știe să facă Rip Trainer, poate și fratele TRX Rip Dimi B_9Suspension Training. Poate, dar până la un punct. Iar punctul acela se numește mișcarea de rotație și încărcătura asimetrică în efectuarea exercițiilor. De aceea, cele două dispozitive, TRX Suspension Training și TRX Rip Trainer, nu sunt concurente, ci complementare.

Prima concluzie

Luați-l în seamă pe TRX Rip Trainer, poate multe!

Dacă ar fi să-l judec din perspectiva cuiva care vrea să scape de grăsimea adbominală și să-și întărească în același timp musculatura spatelui, lucrând exerciții dinamice, de departe TRX Rip Trainer mi se pare cel mai eficient, sigur, ușor de folosit și foarte adapabil. 

Dacă ar fi să-l judec din perspectiva mea de instructor, l-aș include atât în antrenamentele mele personale, cât și în cele individuale sau de grup, nu atât pentru varietate, cât pentru creșterea flexibilității și rezistenței musculare, în special a părții superioare a corpului.

Rip Dimi B_8A doua concluzie

Suntem din ce în ce mai ocupați, avem din ce în ce mai puțin timp pentru noi și cu atât mai puțin pentru sport; călătorim mai mult decât o făceam înainte.
Industria fitness-ului, la fel ca cea a electronicelor și de IT, încearcă să țină pasul cu schimbările.
Încet-încet, și gustul nostru în materie de sport se mută de la clasicele mașini – muscle maker – la dispozitive multifunționale și portabile, care se pot folosi acasă, într-o sală de sport, în camera de hotel, în parc, în vacanță etc. cu maximă siguranță și eficiență. TRX Suspension Training și TRX Rip Trainer fac parte din această categorie.

Referințe: 
www.trxtraining.com

TRICKS cu TRX: antrenamentul cu propria-ți greutate

Related Posts

  • Geanta, geanta! Geanta-i cu belea…..Geanta, geanta! Geanta-i cu belea….. Printre sufletele dobrogene de tătari, turci, români sau bulgari țâșni, ca o furtună de confetti, vestea că, într-un sat cu nume rezonant, un preot harist  face minuni.... Și, dacă e cu minuni, norodul - intelectual, muncitor sau țăran - merge musai puhoi (că ești ca și sfințit, […]
  • Despre normalitateDespre normalitate Am schimbat la mijlocul săptămânii trecute zăpada Bucureştiului cu gerul de -15 grade al  Vienei şi al oraşului Brno. Am avut ca destinaţie finală Cehia, unde mi-am obţinut licenţa de instructor de zumba fitness pentru copii si seniori. Pentru 2 zile, ne-am  aclimatizat în Viena, […]
  • De maine tin dieta si fac si abdomene!De maine tin dieta si fac si abdomene! Este, desigur, o decizie importanta la care ai ajuns. Stiu ca nu e usor sa te mobilizezi. Dar nu uita, inainte sa tonifici, subtiaza! Daca numarul kilogramelor acumulate este considerabil, e bine sa lasi dieta sa-si arate primele roade si apoi sa incepi cu usoare exercitii aerobice […]
  • Deochiul și amorul nu ies singureDeochiul și amorul nu ies singure ”Am zburat de acasă cu 50 de lei”, îi zic, iar ea se întoarce amuzată spre rafturile curbate de greutatea caietelor. ”Sunteți simpatică”, și ia la rând, inspectând fiecare copertă. ”E băiat sau fată?” Zâmbetul nu i se șterge din pupile în timp ce-mi întinde trei caiete cu coperți […]
  • Fluturași de bălegar (II)Fluturași de bălegar (II) Meargă pictorii la țară Ca să piară De caldură și de praf!  Mie dați-mi străzi pavate Măturate, - Dați-mi cinematograf!  Ca un fluture pe floare, Beat de soare, Pentru ce să mor așa? Nu mai vreau țărănci naive, Primitive... Mie dați-mi […]

You may also like...

1 Response

  1. marius says:

    mi se pare mult mai sigur sa te antrenezi cu RIP decat cu sabia ninja sau bata de baseball… in trafic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *