Fasolea cu ciolan, o indigestă ”tradiție românească”

”…La popa Ion Zamă a venit în vizită profesorul Dimitrie Gusti (sociolog, filosof, unul dintre întemeietorii Muzeului Satului) şi părintele l-a ospătat cu o ciorbă de fasole de post foarte gustoasă. Dimitrie Gusti a întrebat cum o face şi părintele i-a explicat: alegi o găină cât mai grasă, o tai, o fierbi, apoi scoţi carnea şi fierbi în zeama ceea fasolele. Iese o foarte bună ciorbă de fasole „de post”. Îi plăcea şi mitropolitului de la Chişinău.” (Dimitrie GUSTI și colaboratorii – Cornova 1931)

De vreo câțiva ani (să fie vreo 10? poate mai mult),  aud vorbindu-se în stânga și-n dreapta de obiceiul românesc de 1 Decembrie de a mânca musai fasole cu ciolan (afumat). Lăsând la o parte faptul că sărbătoarea noastră națională pică în plin postul Crăciunului, primarii noști se întrec în a da în populație cu această ”mâncare tradițională”, mai ales că se apropie și ziua votului.

În mintea mea nu se face sub nici o formă legătura între fasolea cu ciolan, tradiția românească și 1 Decembie; mama n-a gătit vreodată fasolea cu ciolan, poate doar cu mici bucățele de slănină pentru un gust ca de post și doar iarna, cât ne ținea porcul tăiat înaintea Crăciunului; ciolanul (adidasul), alături de căpățână și urechi, le folosea la piftie.

Dar, cum mama nu este o autoritate în domeniu, m-am dus la cartea cărților în materie de ”Bucate, vinuri și obiceiuri românești” a lui Radu Anton Roman: nici o pomenire clară, explicită, în sensul căutat de mine. Singurele referi la ciolan sunt cele în rețeta de piftie, în cea de ”picior de porc afumat ca la Gheorghieni” în care ingredientul numărul doi nu este fasolea, ci varza, lângă care se pun cartofi, și o rețetă din Banat cu adaosuri inimaginabile (pentru mine) de pastramă afumată de gâscă, cârnați de porc afumați, costiță afumată, untură de gâscă, măduvă – ceva extrem de nelalocul lui pentru stomac și foarte complicat. Trebuie să dai mult la coasă ca să scoți tot amalgamul ăsta de grăsimi și proteine grase.

Nici în ”Carte (a) de bucate” a mamelor noastre, scrisă de Sanda Marin, nu există nici o rețetă de fasole cu ciolan; doar una cu slănină: 100 de gr. la 500 gr. de fasole.

De sorginte austro-ungară, rețeta noastră ”tradițională” pare să se inspire mai degrabă din gastronomia germană, cu deosebirile că ciolanul nemțesc se întâlnește prima dată cu saramura, după care se fierbe, apoi se bagă la cuptor și se mănâncă cu varză sau cartofi – ceea ce mai reduce din greutatea ciolanului, făcând digestia mai ușoară. În plus, asocierea unei proteine grase cu varza este una corectă din punctul de vedere al nutriționiștilor.

La unguri, ciolanul se mănâncă mai degrabă rotisat, ceea ce, iarăși, îl face ceva mai ușor de digerat, prin rotisare scăpându-se de o bună parte din grăsime.

La români, e cum nu se poate mai indigest. Combinația de proteină vegetală (fasole) și proteină animală (ciolanul) dă un coeficient octanic demn de o muniție pentru un al treilea război mondial, cu tunuri în primă linie. Și nici frig nu mai avem de 1 Decembire, astfel încât tremuratul să consume calorii.

Dă-ne, Doamne, frig, că de ciolan cu fasole ne învârtim noi! Mai ales de ciolan!