De astăzi, sunt aproape nouă

Ieri, mi s-au strepezit dinții citind o smiorcăială de confesiune (de obicei, nu-mi pierd vremea cu filosofii de duzină pe tema ridurilor și a vieții care trece, trece implacabil…. – mi se pare o zguduială ieftină, genul de promoție la supermarket pentru produsele ajunse la expirare) a unei junaliste-blogărițe triste.

Se înscrie perfect în trendul deschis de promterița-vedetă, Andreea Esca, care anul ăsta implini 40 de ani: ”Am zile în care mă panichez şi mi se pare că s-a terminat viaţa adevărată….”

Acum începe una falsă! O-la-la! Quelle tristesse! (Bonjour Tristesse)

Ei, dacă unora, viața (adevărată) de  după 40 de ani li se pare terminată, aflați că pentru mine de-abia acum începe. Și eu mă apropii, dar sunt precum vinul bun; cu cât se maturează mai mult, cu atât îi sporesc aromele, tainele – devine mai suav, tandru, neserios, jucăuș, sidefat, limpede și intens, fluid, dulce-amar, poate și ușor sărat, dar atât cât trebuie. Nu mă descopăr de la prima înghițitură, mă văd mai bine dacă sunt pusă în bătaia luminii, și am dobândit 2 calități mai scumpe ca platina: echilibru și lungimea, persistența, gustului.…(„Cine ştie să deguste un vin bun, ştie să soarbă din el picături de geniu” – Baudelaire)

Sunt mai în formă decât am fost vreodată și, în plus, de azi, sunt aproape nouă: doctorul Marmandiu ”m-a înzestrat” cu 2 implanturi dentare (despre care mai povestim în ianuarie, anul viitor, când va fi finalizată faza de osteointegrare – așa se numește acomodarea implantului la os; operația a decurs IMPECABIL; NICI O DURERE în timpul celor doar 30 de minute; postoperație semnificativ și incomparabil mai puțin dureroasă decât la postextracția măselei de minte, când n-am luat nici un analgezic (fie sunt eu imună la durerea fizică, fie doctorul Marmandiu e foarte bun) – mă întreb de ce D-zeu am așteptat atât până să le fac!);

iar doctorul Vlad Sandolache m-a fericit cu o bijuterie de fațetă, reparând acum – la cei 39 de ani pe care-i port cu o mândrie de sommelier bine cotat – ce am stricat cu propriile-mi picioare în copilărie (cazută de la înălțimea tocurilor mamei și proptindu-mă cu incisivii centrali superiori într-o piatră, care nu s-a dat înlături să-mi înfigă dintele acolo de unde ieșise nu de multă vreme – în gingie).

Deci, pentru ca vinul să fie bun, decantarea nu trebuie să se facă prea devreme!

”Toate își au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”. (Ecleziastul)