Copii pe Drumul Mătăsii (II)

O distanță de aproape patru mii de kilometri, de la Kazan la Samarkand, o parcurgi astăzi într-o zi și jumătate.

De o lună și jumătate a avut nevoie să ajungă la destinație, în sleitul 1923, primul tren de evacuați încropit ca o sorcovă (”ghirlandă”) dintr-o biserică ambulantă dezafectată (viitor loc de rugăciune pentru o ceată rebelă de cazaci), un vagon burghez rechiziționat, o bucătărie ridicată la repezeală și vagoane provenind de la alte trenuri trase pe linie moartă.

               Deși este perioada în care spre Rusia atinsă de foamete încep să sosească vagone cu alimente din altă zări, hrănirea, îngrijirea și oblojirea celor cinci sute de suflete călătoare – dintre care, mai bine de o sută vor pieri pe drum- sunt războaie în sine/cu sine.

Deev – alături de Belaia (bălaie, deși, prin contrast cu numele, aceasta are părul roșu), rigidul comisar pentru copii, felcerul masiv și cele unsprezece surori sociale – îi îndepărtează pe copii de focarul foametei dintr-un simț acut al datoriei, căptușit cu greaua albire a urmelor neuscate de sânge de pe mâni.      

Cu Deev la cârma poveștii, conturează Guzel Iahina niște imagini irespirabile, cinematografic migălite: cinci sute de copii încălțați cu cizme împrumutate de la soldații Academiei Miltare din Kazan ca să ajungă de la orfelinat la gară fără să degere, mărul plin de mere, tăiat de la rădăcină de cekiști din Sviajsk (n-au avut timp să-l culeagă) și pus pe acoperișul trenului, vițelul (”surplus” care nu era raportat autorităților) moșit de Deev și felcer și absolut indispensabil copiilor grav bolnavi, cățeaua devenită doică nou-născutului cedat de mamă, în goana trenului, să fie salvat de Deev.

Recea și aproape utilitara poveste de amor care se înfiripă între Deev și Belaia mai înmoaie ciurul greu de dus prin care curge povestea orfanilor porniți spre ținuturile bogate în struguri aurii, ca o mare adunând mai multe râuri de nații: tătari, ciuvași, bașkiri, germani, mordvini, kârgâzi, uzbeci etc.

Poveștile de viață ale celor unsprezece surori sociale care-i însoțesc pe copii sunt guri de aerisire în curgerea spre Samarkand, eliberând întru câtva cititorul de plumbul realităților istorice pe care se bazează (și) al treilea roman al Iahinei.

Între toate unsprezece, povestea frumoasei tătăroaice Fatima, după ale cărei îmbrățișări (materne) tânjește Deev, are o strălucire boreală. Dă echilibru, demnitate și căldură umană echipajului și copiilor; tot Fatima, care îi mângâie și oploșește pe toți în coconul bunătății, este cea care-și pierde busola odată cu predarea copiilor centrului din Samarkand.

Ziceam în prima parte că în ”Trenul spre Samarkand” găsesc două cărți (și dacă greșesc?). Cea de început, în care Iahina ne cuplează cu menajamente la poveste, în care (ca să nu strivească) pare că își caută, altfel de cum o știam din primele două romane, ritmul, tonul și cadența scriiturii; a doua, în care, printr-o singură atingere de clapă, slobozește continuarea poveștii. Momentul în care te ”tamponează” este exact cel în care te instalaseși confortabil și detașat în poveste. O poveste cu șanturi săpate adânc în pielea copiilor, în istorie.  

Aici m-am reîntâlnit cu Iahina cea din ”Zuleiha deschide ochii” (1) și ”Copiii de pe Volga” (2). De aici încolo, povestea mi-a dogorit și ars pe interior, întocmai ca celelalte două. Din toate cele trei, am luat pentru mine imaginile acestea:

  • Zuleiha își privește fiul prin soarele orbitor al taigalei și poate că nu-l va mai revedea niciodată; vrea doar să-l vadă scăpat, dus cât mai departe de asprimea Siberiei.
  • Bach scutură pilota și puful – purtător al aromei copilului, al parfumului femeii iubite, al vieții lui de burlac – se împrăștie la început ca un nor, apoi curge în șuvoaie de alb.
  • Deev ordonă surorilor să adune toate hainele copiilor, lăsându-i pe aceștia goi din cap până-n picioare. Așa aveau să ajungă la Samarkand și – spera Deev – să nu mai fie deosebiți cei plecați din Kazan de cei culeși (salvați) de pe drum, inexistenți în listele de plecare. Salvatorii, pasibili de pedeapsa cu lagărul. Deev aruncă pe fereastră teancuri de cămăși. Unele se întorc, lovite de palele de vânt, altele mângâie pereții trenului, privirile uimite ale copiilor, apoi se înaltă ca niște păsări albe și dispar în prăpastie.

Copii pe Drumul Mătăsii (I)

Copii pe Drumul Mătăsii (III)

Related Posts

  • Copii pe Drumul Mătăsii (I)Copii pe Drumul Mătăsii (I)               Și dacă nu tocmai cei puternici ajung să scrie hălci de istorie, ci cei mângâiați pe creștet? Dar cei care, în al căror gât răul gâlgâie și arde ca vodka pe stomacul gol, toarnă binele în jumătatea de pahar a istoriei rămase nescrise? Se […]
  • Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I)Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I) În inima Cotrocenilor, unde altundeva dacă nu pe Louis Pasteur (38), s-a cuibărit, de puțină vreme, "La petite bouffe" *. O cafenea discretă privind, din colțul său de grădină - cu patru mese și un prici - spre străduțele largi, îmbrăcate într-o liniște boemă de sfârșit de iulie. […]
  • Să iubești plutind deasupra fulgerului (I)Să iubești plutind deasupra fulgerului (I) Sub pașii alerți, praful greu scrâșnește ca și cum aș călca pe o imensă pojghiță de pesment; sau de gheață mărunțită. Griul întunecat al pământului e sticlos sub soarele care încinge ca o lampă pusă direct pe piele. Așteptarea obositoare a ploii are ceva din electrizarea unei săvârșiri […]
  • ”De profesie OM””De profesie OM” Buna mea prietenă Claudia (o foarte pricepută maseuză, care a cunoscut toate fazele devenirii mele corporale din ultimii 4 ani) mi-a dăruit recent cartea lui Jim Bagnola ”De profesie OM” (Ed. Global Thinking Press, 2012).  Am primit-o cu bucurie (florile și cărțile - cadourile cu care nu […]
  • Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II)Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II) Sunt la mare. E aproape miezul nopții.  Plopii care mărginesc străduța paralelă cu faleza fojgăie ca o răpăială continuă. Au ceva tragic în zbenguiala lor cu briza mării. Încă nu mă pot obișnui cu muzica asta de fond. Acordurile anarhice de pe la terasele falezei se estompează. […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *