O dispută conjugală…. literară

Dacă în viața voastră de cuplu e prea mult consens și se simte nevoia unei bătălii…. literare, vă recomand cu căldură amândurora   ”În căutarea oii fantastice” a scriitorului japonez Haruki Murakami. Câteva zile sau o săptămână (depinde cât durează lectura), liniștea căminului se risipește ca făina cernută în bătaia vântului. Să argumentez:

Ca în orice cuplu, asumarea paternității sau…. maternității (totuși, dintre cei doi, doar mama e sigură…. 🙂 ) e o chestiune de onoare, dacă nu chiar  de mândrie. Dacă în privința copiilor noștri lucrurile sunt clare ca bună ziua, în ceea ce privește literatura, paternitatea sau maternitatea descoperirii  cutărui sau cutărui scriitor ne-o recunoaștem amiabil; dar asta doar până când dădurăm de japonezul Murakami, care, până la 30 de ani a fost patronul unei bar de jazz, după care s-a apucat să alerge și să scrie literatură pe bandă rulantă – reușită sau nu, veți vedea. Treaba asta i-a ieșit foarte bine din punct de vedere al succesului la public (văzusem undeva că se află în top 10 cei mai vânduți scriitori, deși a ratat cu succes, de două ori, Nobelul în favoarea confratelui Kazuo Ishiguro). 

Eu l-am descoperit pe Murakami pe filieră sportivă, datorită ”Autoportretului scriitorului ca alergător de cursă lungă”, după care, firesc, am mai citit La sud de granita, la vest de soare, Meseria de romancier, Pădurea norvegiană, În căutarea oii fantastice – cea dătătoare de dispute conjugale. 

Dintr-un anume punct de vedere, tipul e absolut admirabil: la 60 și ceva de ani, aleargă mult, foarte mult (chiar ultramaratoane, triatloane), are o disciplină de fier în privința scrisului, și asta se cam vede….. , clar și pentru un neantrenat (vezi dialogurile de mai jos din ”În căutarea oii fantastice”). Scrie un număr de semne în fiecare zi, chit că asta se materializează uneori în:

  • dialoguri de-a dreptul puerile:

”- Te doresc, i-am spus fetei.

-Bine, a surâs ea.”

sau

”-Revino-ți. Totul o să fie bine.

-Mersi, i-am răspuns.”

  •  dialoguri paranormale:

”-Mi l-a dat Șeful acum câțiva ani, a spus din senin șoferul.

-Ce anume?

-Numărul de telefon al lui Dumnezeu.

-Numai dumneavoastră vi l-a dat?

-Da, numai mie…. Vreți să-l aflați și dumneavoastră?

-Numai dacă se poate, am răspuns.

-Sigur, e Tokyo 945….

-Stați o secundă, am spus, scoțând agenda și un pix…..”

  • dialoguri de-a dreptul plictisitoare:

”-Oare de ce vapoarele au nume și avioanele nu? l-am întrebat eu pe șofer.

-Probabil pentru că sunt mai multe avioane decât vapoare, producție în masă.

-Credeți? Și vapoarele sunt produse în masă, s-ar putea chiar să fie mai numeroase decât avioanele.

-Ar fi minunat dacă și autobuzele ar avea nume, a intervenit prietena mea.

-Da, dar așa s-ar naște preferințe. Călătorii ar vrea, de pildă, să meargă numai cu Antilopa……”

”În căutarea oii fantastice” este, în opinia mea un basm, un basm postmodern nereușit; un fel de roman polițist, în opinia soțului meu.

Un tânar japonez, partener într-o mică afacere cu producție publicitară și traduceri, proaspăt divorțat și plictisit de propria-i condiție, inserează într-un catalog publicitar al unei firme de asigurări o fotografie primită, nu știm de unde expediată, de la un vechi prieten, Șobolanul. Fotografia, asemeni unui bolovan aruncat în apă, face valuri și tulbură viața atât de plată a japonezului nostru, dacă autorul n-ar fi introdus în scenă o femeie cu urechi magnifice, nemaivăzute, prilej de aduceri aminte ale unor imagini cu un penis de balenă văzut în copilărie…..

Pentru pudibonzi subliniez că așa scrie în text. Ba e chiar titlu de capitol: ”Penisul de balenă și femeia cu trei ocupații”.

Fotografia, generatoare de conflict inițiatic,  reprezință un peisaj bucolic, cu munți și pășune pe care pasc mioare, printre care una cu stea – nu în frunte, ci pe spate. Este o oaie mai mândră și mai cornută, cu puteri de-a dreptul supraomenești, având darul de a se întrupa și poseda o ființă umană, dând acesteia puteri excepționale. Șeful, fost criminal de război, actualmente capul unei partid puternic, este cel posedat de oaie, la începutul poveștii. Însă, Șeful trage să moară, iar subalternul, pretextând că nenorocirea se abătu asupra puternicei organizații doar pentru că oia l-a părăsit pe il capo dei capi, îl forțează pe tânărul japonez plictisit să plece în căutarea oii. 

Asemenea unui basm, tânărul are de înfruntat multe…. necunoscute, unele rezolvate de iubita lui, fata cu urechi nemaivăzuate (analogie cu penisul de balenă) , doar prin forța inuiției, o veritabilă mână a destinului. Ajunși la locul deznodământului, fata dispare, nitam-nisam, din poveste întocmai ca măgarul în ceață.

În disputa conjugală pe tema oii fantastice (Miorița redivivus…), eu susțin că firul poveștii e forțat și plicticos, iar asta ține mai mult de jumătate de carte, umplută cu dialoguri anoste, de genul celor scrise mai sus; soțul meu zice că are influențe de pulp fiction american, referindu-se, probabil, la firul narativ nonlinear, cu multe rupturi. Ultima parte a cărții pare mai închegată. Și scriitura devine parcă mai fluidă, pasajele se leagă mai bine, asta neînsemnând că sunt și mai clare. Este și momentul în care ritmul se accelerează. Dar, cum se accelerează, așa se și rupe.

Așa se face că am ajuns la finalul cărții înfuriată și nedumerită. Recitesc câteva pasaje în speranța că mi-a scăpat ceva, tocmai detaliul important. Nu, nu mi-a scăpat nimic. Dimpotrivă, am citit cu maximum de atenție și cu ochi prea critici (poate). 

Văzând cum debordez încă de la începutul cărții – și nu oricum, ci cu citate și argumente valide -, soțul meu a fost tentat să mă opească la jumătatea lecturii. N-a făcut-o și iată ce-a ieșit: o dispută conjugală literară.

-Da, zice el ca argument suprem, dar Murakami e descoperirea ta…..

-Exact, dar cartea tu ai cumpărat-o, i-am răspuns eu în stilul dialogurilor lui Murakami.

În rest, dacă nu citiți cartea printr-o lupă critică și mai dați dovadă și de imaginație, umplând golurile lăsate de scriitor (ceea ce n-am făcut eu), cartea e o lectură ușurică, de vacanță, cu o scriitură plată, fără broderii și arabescuri. Și unde mai pui că, în rezumatul de pe coperta a IVa, sunt atinși de marketing și cititorii care își mai pun probleme existențiale: …”iar căutarea oii va deveni, în același timp, și căutarea sinelui”. E prea groasă tușa…. În limbaj corporatist, asta s-ar numi challenge. Eu n-am regăsit în carte nici o căutare a sinelui….

P.S. Vă asigurăm cu strășnicie că, în cursul disputei conjugale literare, nici o oaie nu a fost rănită și nici nu s-a întrupat în vreunul dintre noi…..  

Related Posts

  • Cu mațele p’afarăCu mațele p’afară Dacă, la un pahar de votcă, ai întreba un rus (sau dacă tu însuți ai pus vreodată piciorul în Rusia și te-ai convins de asta) ce e imensitatea, ți-ar răspunde că e ceva ce niciodată nu e de ajuns.  Imensitatea e ca dragostea (sau ca votca?). Niciodată nu e suficientă, niciodată nu e […]
  • Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I)Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I) În inima Cotrocenilor, unde altundeva dacă nu pe Louis Pasteur (38), s-a cuibărit, de puțină vreme, "La petite bouffe" *. O cafenea discretă privind, din colțul său de grădină - cu patru mese și un prici - spre străduțele largi, îmbrăcate într-o liniște boemă de sfârșit de iulie. […]
  • Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II)Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II) Sunt la mare. E aproape miezul nopții.  Plopii care mărginesc străduța paralelă cu faleza fojgăie ca o răpăială continuă. Au ceva tragic în zbenguiala lor cu briza mării. Încă nu mă pot obișnui cu muzica asta de fond. Acordurile anarhice de pe la terasele falezei se estompează. […]
  • Și bărbații fac aerobic! Cei inteligenți!Și bărbații fac aerobic! Cei inteligenți! Maimuța cu trompă (Nasalis larvatus) și penis veșnic în erecție - o fi vreo binecuvântare asta? și dacă da, pentru cine? - este pe cale de dispariție; mai sunt    3 000 de exemplare din această specie care, în teorie darwinistă, își folosește nasul ca armă de seducție (funcția creează […]
  • Câte cafele și câtă ciocolata sunt sigure pentru sănătate?Câte cafele și câtă ciocolata sunt sigure pentru sănătate? Mai mult de 4 cafele, adică aprox. 400 miligrame de cafeină pe zi, sunt nocive pentru sănătate - dacă nu punem la socoteala și alte surse de cafeină. Pentru cine nu bea cafea, atentie la cafeina continută în bauturi racoritoare (tip cola), băuturi energizante, ciocolată, ceai negru, ceai […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *