Monthly Archives: January 2018

Cu genunchiul la psiholog

Credeți că e ceva anapoda în titlu, nu-i așa? Că oamenii normali se duc cu capul la psiholog; ce are a face genunchiul cu capul. Are. Și încă foarte mult, mai ales dacă ești un sportiv conștiincios, aproape prost de conștiincios – cum e cazul meu. E deja ca o relație paralelă, dacă acceptăm și ideea existenței statului paralel. Vară, iarnă, – 10 grade, vânt (ploaie, nu), concedii, sărbători creștine sau naționale, îți iei catrafusele de sport și pleci de unul singur. Pașii știu deja schema și te duc precum un cal de povară care a învățat bine drumul spre câmp și înapoi spre casă.

Vine o zi (c-așa e, n-aduce anul ce aduce ceasul) când tot ceea ce le repetai – de zeci de ori pe oră – cursanților tăi să nu facă, ți se întâmplă chiar ție, care crezi că ai capul doldora de teorie, bașca și practică. Dacă e ceva ce mă preocupă până peste poate este integritatea fizică a celor cu care lucrez, înainte de siluetă și alte broderii  gen cum să scap de aripioare și cum să fac pătrățele până la concediul de peste două luni.

Asta și pentru că sunt abonată la durerile de spate încă din adolescență (eu, cal de povară fiind, prin țări cutreieram). Căram cu rucsacul meu roșu, făcut dintr-un fâș, catarame negre, rezistente, întărite de tata cu niste sârmă, de la cartofi (mâncam teribil de mulți), borcane, hârtie igienică la cărți. La fiecare sfârșit de săptămână, la fiecare mutare sau strămutare (am povestit  aici că, dacă am învățat ceva valoros în materie de gazetărie, asta cu siguranța s-a datorat aventurii mele la Sfatul Țării și Basa press din Chișinău). Și, ca o fraieră ce-am rămas, în loc să colecționez cărți poștale, pe care sigur le-aș fi cărat mai ușor, cumpăram cărți. De pe oriunde. Le căram ca pe-o zestre peste tot pe unde mergeam. Cu zestrea asta – singura, de altfel – m-am și măritat, deși asta (zestrea, nu măritișul…. 🙂 ) m-a costat niște hernii de disc și o fragilitate a coloanei, pe care acum o corconesc ca pe un bebeluș.

Revenind la genunchi….. da, cumva, am reușit să-l belesc. Genunchiul stâng. L-am întins la maximum și blocat, după care am pivotat pe el ca să întreprind o lovitură de picior numită  mawashi (vezi foto). mawashiPar specialistă spunând asta, nu-i așa? Da’ nu sunt decât o biată începătoare, care abia a făcut față celui de-al patrulea antrenament de arte marțiale. Cum ar veni, ce-i trebuie chelului tichie de mărgăriar…

Bag seamă abia acum că a fost o greșeală pe care am tot repetat-o inconștient, pentru că jena, durerea ca o greutate în genunchi, a apărut după cel de-al treilea antrenament și s-a acutizat după al patrulea. Sper că nu vă imaginați că între cele 2 antrenamente am luat o pauză. Nu, nicidecum. Am alergat, mi-am făcut antrenamentul obișnuit de fitness. Culmea e că la exercițiile de genuflexiune, la mers, la alergat, nu simțeam mai nimic. Seara, insă, genunchiul se bloca pe poziția ușor îndoit, putând să merg fără probleme, dar neputând să-l întind la maximum și nici să-l flexez într-o poziție ascuțită, cum sunt genuflexiunile pe vârful picioarelor (pe care nici plătită regește nu le recomand, eu însămi nu le-am făcut niciodată).

În buna tradiție românească a autodiagnosticării, am tras concluzia că e o inflamație a ligamentelor. Așa că, am dat fuga (vorba vine) la standul cu produse pentru sportivi și mi-am luat un Muscle Repair (aceasta nu este o reclama!) cu un conținut și concentrație interesante de ingrediente. Am adăugat și frecții cu diclofenac de câte ori pe zi am putut. Am băut multă apă.

Și, de unde vineri seara, nu puteam întinde genunchiul, duminică după-amiază, abia dacă mai simțeam o ușoară jenă. (In niciun caz asta nu cred ca s-a datorat “Pădurii norvegine” a lui Murakami….Poate voi povesti despre jurnalul lui de alergator.)

Pentru oamenii dependenți de sport, în astfel de situații, durerea nu e o problemă. Dar poate fi o problemă depresia în care riști să intri când știi (știi, dar nu vrei s-o recunoști) că chiar trebuie să iei o pauză (și cam ce-o fi aia și cum să-i supraviețuiești). Am tot încercat diverse exerciții care să nu solicite atât de mult genunchii, da’ e ca frecția la piciorul de lemn. Peste trei zile, considerându-mă miraculos vindecată și aptă s-o iau de la capăt, mă întâlnesc cu un coleg de breaslă și, povestindu-i treaba, zice:

– N-ai ce face, trebuie să iei o pauză, măcar o săptămână, și îți lucrezi doar trenul superior.

– Măi, zic, exact același lucru ți l-aș fi spus și eu ție, dacă te-aș fi văzut cu genunchiul în piuneze.

După o săptămână de mers pe bandă (totuși, înclinată la 16) și lucrat doar partea superioară, sunt ca un elastic întins la maximum, gata să-și ia zborul și să ciupească pielea cuiva. Realizez cât de dependentă srp_MjAxMi1jYWEwZWY2NWEyOTNiYjI0_52386c065656b-300x210.pngunt de adrenalina pe care mi-o dă sportul și poate că asta nu-i tocmai bine. Dependența de sport se numește bigorexie și, cel puțin eu, nu cunosc leac, dar nici nu sunt dornică să-l aflu.

Până aici am scris înainte de antrenementul de azi de arte martiale. Da, l-am reluat și pare că genunchiul a făcut față cu brio, deși n-a fost un antrenament ușor. De fapt, partea cea mai grea a fost să mă concentrez să nu mai blochez, pentru Dumnezeu, genunchiul…..

Ligament incrucisat anterior2Acum, că stau comod și scriu fără nicio durere, mă imaginez relatând treaba asta cu genunchiul unui bătrân înțelept oltean, cam de prin zona Dragășanilor. Cred că, după ce s-ar uita hâtru la mine, cu ochii mijiți a ghidușie, mi-ar spune:

-De, taică, cine sare garduri multe, mai trage și câte-un par în cur.

Dacă m-aș muta mai spre Brăila, tot un bătrân înțelept mi-ar spune:

-Prostia și fudulia se plătesc.

Ligament incrucisat anteriorMorala poveștii: în timpl exercițiilor fizice făcute din picioare, NICIODATĂ să nu blocați genunchii. Rămâneți cu ei ușor îndoiți, flexați. În felul ăsta veți avea un control mai bun asupra articulațiilor și nici n-o să fiți obligați vreodată să duceți genunchiul la psiholog.

Sursa foto 1:https://karateshotokanki.jimdo.com 

Top 13 alimente așa-zis “dietetice” (II)

Rămăsei datoare cu a doua parte a articolului despre alimentele așa-zis dietetice.

7. Cereale de “slăbit” pentru micul dejun 

Mai multe cereale pentru micul dejun sunt prezentate ca dietetice sau fitness. Scriind pe ambalaj “bogat în vitamine”, “bogat în minerale”, “grâu integral”, “conținut redus de grăsimi”, producătorul îți face o promisiune (înșelătoare), iar când citești ceea ce este scris cu litere mici, abia vizibile, constați cu ochii și pe silueta ta că, de fapt, sunt cerealele rafinate, cu zahăr și aditivi chimici. 

A propos de asta, am recomandat, la un moment dat, unei doamne care își dorea să-si reducă considerabil numărul de kilograme ca, din când în cand, la micul dejun să își pregătească cereale integrale cu iaurt. Și-a cumpărat, a început să mănânce și-mi spunea entuziasmată că îi plac foarte mult. Eu, care știu ce gust fantastic are ovăzul integral – pentru că și eu mai mănânc din când în când – m-am minunat de așa întovărășire; până am ajuns în puncul în care chiar a trebuit să o rog să îmi arate ambalajul. Erau, într-adevăr, cereale integrale. Dar nu singure, ci cu zahăr….Cred și eu că erau numa‘ bune de slăbit. La o adică, numai de-alea ai fi mâncat….., ți-ai fi asigurat din start 2-3 lingurițe de zahăr rafinat și asta doar dimineața… Da’ ziua e lungă și zaharul cere zahăr.

Când însă vine vorba de copii, treaba se complică. Sunt foarte mulți copii cărora părinții le dau la micul dejun cereale. Și când vor (sau sunt obligați de rezultatele analizelor de sânge…) să le elimine, provoacă  al treilea război mondial în propria casă. Ambalajul vesel, colorat, cu animăluțe simpatice, puternice, și jucării atașate sunt irezistibile, mai ales când mergi cu copiii la cumpărături. Și eu am experimentat trasul de mânecă în magazin și am avut de înfruntat rugăminți pe toată gama de sentimente.

Chestiunea e că ajung să depindă de ele, iar pentru părinți este așa de comod….. Dimineața, părintele buimac de somn, între cafea și graba de a o șterge la serviciu, ia punga de cereale, evident, bogate în vitamine (psihic, asta e o mare ușurare, că dai copilului ce trebuie să crească frumos…) și buf cu ea în castron.  Unii copii ajung să consume niște kilograme bune din astfel de cereale pe an. Un calcul simplu s-ar putea creiona cam așa: o pungă de cereale pe săptămână x 500 de grame = 2 kilograme pe lună. Presupunând că nu consumă un număr egal în fiecare lună, voi înmulți 2 kilograme cu10 luni pe an și….da! e foate mult. Iar când vrei să le scoți, copilul face greva foamei și nu mai mănâncă nimic. Cumva, trebuie, ca părinte, să rupi pisica-n două….

Mi s-a povestit despre câteva cazuri de copii ale căror analize de sânge arătau valori mari ale concentrației de fier în sânge. Copiii respectivi mâncau zilnic cereale integrale și dulciuri. E adevărat că anemia este o problem globală, de aceea și cerealele pentru mic dejun, și făina de patiserie sunt fortifiate cu fier. Ca să nu mai vorbesc de consumul mare, din ce în ce mai mare, de carne. Deci, atenție părinți la cerealele bogate în fier și alte minerale sau vitamine…. ! dacă copilul chiar are nevoie de ele.

Aceeași problemă și cu rondelele de orez, prezentate ca gustare sănătoasă. Orezul este expandat la temperaturi foarte înalte, acest tip de procesare distrugând mare parte din conținutul nutritiv. În final, glucidele din orezul expandat au același impact asupra corpului ca și zahărul pur. Ca să nu mai vorbesc de variantele îmbrăcate, pe jumătate sau total, în ciocolată. Dacă le mâncați asumat și în cunoștință de cauză, poate că nu văd o problemă. Dar să credeți că mâncați ceva sănătos și că mai și slăbiți….Așa ajungi la cinstiții pufuleți (atenție, aceasta nu este o recomandare!).

  1. Alimente “fără gluten”

A fost o vreme când Maria, să fi avut vreo 9-10 ani, mă tot pistona să îi cumpăr ceva cu glucoză…., că a văzut ea la MI. Eu ziceam da, da, ea mă tot pistona, până când am mers cu ea să-mi arate ce era cu glucoză. Citise, de fapt, gluten….

Dacă e modă, atunci o vor ști și copiii, așa cum e la modă să-și spună unul altuia că sunt la dietă. E drept că, în cazul unor oameni, nevoile de a avea o alimentație fără gluten sunt reale (se pare că 1% din populația globală este afectată), boala celiacă este prezentă și confirmată medical (celiachia este o boală cronică digestivă provocată de intoleranța la gluten; glutenul este o proteină care se găsește în grâu, ovăz, secară). Nu discut despre astfel de cazuri. Dar ce te faci când te duci să îți faci un test de nutrigenetică, ca să știi ce îmbunătățiri să aduci în alimentația ta, și ți se scrie negru pe alb posibilă predispoziție la intoleranța la gluten ??? Nu-i așa că începi să te cauți, să iei drumul cabinetelor medicale, să te scormonești, poate să îți faci și o biopsie a țesutului intestial, pentru că, da, uneori te cam balonezi, mai ales când mănânci fructe și legume bogate în fibre….
Ei, și dacă populația este îngrijorată de intolerana la gluten, producătorii de ce să nu fie și ei ?

Acum, cred că mai sunt doar puține produse care să nu aibă și varianta “fără gluten”. Asta face să fie umplute  rafturile cu produse etichetate “de dieta” și să ți se mai vândă o iluzie.

O modalitate de a evita căderea în plasă este să citiți întotdeauna întreaga listă de ingrediente. Cei care, obosiți după o sptămână de muncă, mai au doar puterea să ia produsul  de pe raft, ghidați de bulina mare pe care scrie fără gluten, vor fi mai puțin atenți la șmecheriile de marketing. Una dintre acestea, deja flagrantă, ar fi – am vazut-o și pe site-uri de alimente zise speciale – bulina fără gluten lipită pe pachetul de mălai…. Porumbul, încă de când este el porumb (adică de vreo 10 000 de ani), n-a conținut NICIODATĂ gluten. Când văd astfel de treceri pe roșul inteligenței mele, nu cumpăr.

De multe ori, aceste produse fără gluten sunt, de asemenea, prelucrate, rafinate si bogate in amidon ca și versiunile lor cu gluten.

Așa că, dacă alegeți alimente care în mod natural nu conțin gluten, ați scăpat de-o corvoadă și s-ar putea să facă mai mult bine și siluetei (daca asta căutați): legume, fructe, carne, peste, oua.

  1. Alimente procesate și etichetate “bio”

Dacă esti un magazin, oricât de mic, chiar și în colț de bloc situat (încă mai sunt câteva) și n-ai 2-3 produse bio, înseamnă că nu te respecți. Asta e o altă modalitate de a prinde cumpăratorul onest și de a-i da sentimentul că face ceva corect pentru sănătatea lui. La o apreciere personală, în topul etichetelor cu cel mai mare impact de marketing sunt: bio,  fără zahăr,  fără gluten. Fă, Doamne, ceva cu ziua în care toate prăjiturile și sucurile vor purta promisiunea asta! Pentru creier, zahărul este cel mai bun și natural antidepresiv. Arătați-mi o incintă de birouri în care să nu fie tot timpul ceva de ronțăit. Și care e sertarul ăla fraier care să nu dosească și el acolo un batonaș bio de cereale, niște chips-ulețe bio, niște alune tăvălite prin zahăr caramelizat. Evident, bio. Asta e un fel de nani-nani, puișor, dormi și mănâncă în pace, doar e bio, ce naiba! Toți producătorii știu asta, de aceea se și folosesc de un cuvânt aproape magic: bio (produsul care nu spune o poveste, nu primește bani).

Totul poate fi “bio”, chiar și alimentele nesănătoase: batoane de cereale, chips-uri, biscuiți, ciocolată, paste etc. Dacă închid ochii sau mă uit în altă parte când nea Nicu dă cu azot peste lotul de porumb din spatele grădinii mele, și eu mă pot lăuda cu producții integral bio. Noroc că terenul lui e într-o pantă mai ascuțită și apele duc azotul mai la vale, spre balta Neajlovului, unde pasc vitele și odihnesc în pace oasele turcilor. Deci, poți contesta că brânza lui nea Nicu nu e bio?

Normele de cultivare bio sunt foarte riguroase (degeaba cultivi tu bio, dacă vecinul, nu ; apa face ca îngrășămintele să se infiltreze și în solul învecinat ). Nu știm câți dintre producători le respectă cu adevărat. Probabil că aceste produse  conțin mai puține pesticide, îngrășăminte chimice, dar sunt burdușite cu mult zahăr.

Diferența dintre agricultura bio și cea convențională ține de originea produselor utilizate: îngrășăminte și pesticide. În agricultura bio, îngrășămintele și pesticidele trebuie să fie de origine naturală (adică substanțe pe care le regăsim în produsele naturale; sulfatul de cupru – popular i se mai spune piatră vânătă – este un mineral care intră în compoziția soluției de zeamă bordeleză; este folosit ca fungicid în agricultura bio), în timp ce în agricultura convențională aceste substanțe sunt sintetice (obținute în laborator).

Pentru cei interesați, găsiți aici lista pesticidelor utilizate în agricultura ecologică.

Așa că, produsele alimentare prelucrate și etichetate “bio” nu sunt neapărat sănătoase. Citiți întotdeauna eticheta ca să vedeți din ce sunt făcute.

  1. Alimente tip “vegetarian”/”vegan”

Asta e o stradă pe care mulți dintre noi s-au plimbat la un anume moment (și poate chiar au rămas destui pe acolo). Unii nu mai mult de 6-8 luni, după ce și-au dat seama că anemia instalată n-o să-i ierte – femei, în special. Eu sunt un exemplu. Conceptul de vegetarian (cu subcategoriile vegan sau vegetalian, row food) este fermecător, uman, generos, prietenos cu planeta. Până aici e perfect și ar fi bine să te grăbești să tragi concluzia asta înainte ca vreun vegan să-ți sară la beregată și să-ți scuipe-n față cu înverșunare cât ești de nenorocit chiar și când, într-un text nevionovat pe Facebook, ai îndrăzneala să scrii cuvântul pui. Ai senzația că doar cu înverșunarea și blamarea carnivorilor se ocupă. Toleranță ar fi un cuvânt acceptabil pentru ei ?

Poți să-i demonstrezi logic și cu analizele pe masă că te-ai anemiat, că te scurgi pe picioare (iar dacă faci și sport, poți chiar s-o mierlești la propriu; fierul ajută la transportul oxigenului în corp), că ai palpitații, că nu mai dormi nopțile, că ești irascibil, că ai probleme cu fertilitatea? Poți? Crezi că ascultă? Omori animale, asta faci.

Tu, dac-ai fi în situația asta, între animalul din tine și puiul de găină ce-ai alege? OK, suplimentele cu fier. Dar nici astea nu se absorb în totalitate.

Dar, te rog, nu-mi răspunde că mănânci legume de culoarea roșie ca să extragi fierul din ele înainte să te documentezi.  De la dr. Menci încoace și scotocind tot Internetul – sursele serioase, nu glume – vei găsi faptul că fierul din vegetale (i se mai spune nonhemic) se absoarbe în organism în proporție de 3-5%, în timp ce fierul din carne (hemic) se absoarbe între 25-30%.

La bărbați, anemia nu pare o problemă, singura perioadă irascibilă din lună cu care se confruntă este menstruația soției.
Deci, un nou cuvânt magic – “vegetarian”.  Asta se însoțește de minune și cu explozia cursurilor de yoga… – retreat sau nu, bine că oamenii fac mișcare, că mai scapă de stresul cotidian.

Vegan (sau vegetalian) înseamnă că adeptul acestui mod de a viețui exclude  din alimentație sau garderobă orice produs de origine animală (carne, pește, ouă, lapte, lână, piele). Veganul este asociat cu alimente dietetice.

Și dacă așa stă treaba, industria alimentară urmează și ea trendul vegan și produce înlocuitori ai cărnii cum ar fi șuncă și cârnați vegetarieni, șnițele, chiftele etc. O pastă hiperprocesată care să îți întrețină iluzia veganismului într-un amalgam de: agenți de îngroșare, agenți de textură, arome chimice de bacon, coloranți și conservanți … O cantitate de ingrediente artificiale pe care să nu le recomanzi nici dușmanilor tăi cei mai aprigi.

  1. Sosuri și condimente gata preparate

O șaorma cu de toate, dar fără sos de maioneză, sos picant, ketchup ar fi ca ziua fără soare. Și dacă soare nu e, nici șaorma cu haz nu e. Deci, “puneți, vă rog, toate sosurile”. Suntem de acord că legumele sunt bune pentru sănătate, dar n-au gust, sunt fade. Asta dacă și vrei legume cu gust în mijloc de ianuarie.

Uleiul, oțetul, condimentele  sunt ca ciorapii de lână ai bunicii…., de colecție.

“Dieta” de tip fast-food, asezonată cu sosuri, se regăsește și pe rafturile supermarket-urilor sau chiar în unele restaurante. Ce priveliște dezgolită oferă recipientele cu sosuri – de forma unor ugere – poziționate deasupra capului ospătarului din spatele tejghelei…. E ceva atavic în gestul lui, mulgându-ți  un sos de maioneză peste farfuria cu de toate.

Problema acestor sosuri este că sunt încărcate cu zahăr, uleiuri vegetale ieftine, acizi grași trans, conservanți, agenți chimici de textură, îngroșare și coloranți artificiali. Pe lână aceste minuni ale chimiei, virtuțile legumelor sunt reduse la tăcere.

Doamnele care mânâncă salată în restaurante sau comandă de pe la diverse firme de catering ar trebuie să fie atente la aceste detalii. 1-2 lingurițe de ulei pe care voi însevă să le adăugați în salată, ceva sare, piper, busuioc, rozmarin ar trebuie să fie suficiente pentru o adevărată salată dietetică. Iar dacă vă place șaorma, nealegând cartofi prăjiți și sosuri, țineți o linie cinstită pentru dieta voastră.

  1. Siropul de agave
    Că zahărul este nociv pentru siluetă și sănătate, asta o știm cu toții. Căutând alternative natuale, s-ar putea să dăm și peste siropul de agave (destul de piperat ca preț), pe care îl asociem cu ideea de produs dietetic. De altfel, în unele magazine, el se regăsește printre produsele dietetice.

Specialiștii spun că siropul de agave ar fi chiar mai rău decât zahărul.

În timp ce zahărul conține conține 50% fructoză, siropul de agave conține 70 până la 90% fructoză!

Deci, atenție, nu tot ce este natural este și dietetic. Chestiunile trebuie separate clar când ne îngrijim de siluetă și sănătate.

 

  1. Siropul de orez brun
    Ca și siropul de agave, siropul de orez brun este un alt îndulcitor, văzut ca o alternativă mai sănătoasă la zahăr.

Inainte să-l aruncăm în… coșul cu cumpărături, ar fi util să știm ce transformări înalte suferă orezul până să ajungă la stadiul de sirop.

Se amestecă orezul brun prăjit cu enzimele care descompun amidonul din orez în zaharuri simple.

Siropul de orez brun conține glucoză, dar nu și fructoză. Ar putea fi mai bun decât siropul de agave … Dar indicele lui glicemic este de 98, ceea ce înseamnă că acesta va sălta nivelul de zahăr în sânge – un factor generator de greutate, diabet si boli de inima.

Siropul de orez brun suferă o transformare care îl curăță de nutrienții esențiali, făcându-l doar un produs cu “calorii goale”.

Unii oameni de știință au descoperit că siropul de orez brun ar putea fi contaminat cu arsenic, o otravă mortală. Acesta este un alt motiv pentru a fi precaut.

Acum, că v-am turmentat cu informațiile astea, o să întrebați cu ce îndulcitori să votați. Există stevia și xilitolul, săraci în calorii și, pare-se, mai puțin dăunători pentru sănătate. Zic pare-se pentru că sunt îndulcitori relativ nou apăruți pe piață și insucient studiați. S-ar putea ca, pe termen lung, să avem surprize și din partea acestora și să asistăm la episodul zahărul se întoarce și contraatacă, așa cum a fost cazul untului. Oricum ar fi, nu veți greși niciodată dacă pe biletul pe care vi-l cumpărați scrie moderație. Am și eu pe site câteva rețete în care folosesc ca îndulcitor stevia (Vezi Rețete ușurele pentru subțirele).

Ceea ce ar fi util de reținut din povestea asta este că, dacă un produs vă strigă de pe raft că este “dietetic”, îndoiți-vă. Nu fiți cumpăratori docili, citiți eticheta, digerați cu simț critic lista ingredientelor. O cheie de verificare ar fi că, dacă nu reușiți să pronunțati fără să vă încurcați lista ingredientelor, nu cumpărați.

Iar dacă alimente sănătoase căutați, le veți recunoaște ușor pentru că sunt crude, întregi, neprelucrate, nerafinate. Un aliment sănătos nu are o listă de ingrediente. Ele sunt singurul ingredient.

Prima parte a articolului este aici: Top 13 alimente așa-zis “dietetice” (I)

Surse: www.sain-et-naturel.com

https://e-rse.net

http://www.madr.ro

https://therapeutesmagazine.com

https://www.gazetadeagricultura.info

Voluntariat? Da, dar turcu’ plătește!

Citesc în dimineața asta un articol din revista Cariere, via wall-street.ro, și, brusc, simt nevoia de mult suc de lămâie. Neîndoit cu apă. Câțiva angajați ai departamentelor de CSR (Responsabilitate Socială Corporatistă, o meserie relativ nouă) din mari companii povestesc, cu sârg și în cuvinete frumos aliniate conduitei corporatiste, despre schimbările interioare pe care ți le procură acțiunile de voluntariat, desigur, din perspectiva angajatului care a descoperit maratonul și înotul ca mod de a-ți ajuta semenii. Mai mult, nu apar doar cu nume și prenume și doar atât; le sunt trecute funcțiile și numele corporației de care aparțin, lucru care îți mută gândul de la acțiuni caritabile și îl duce mai spre publicitate edulcorată.

N-am nimic cu ideea de voluntariat și nici cu imboldul de a-ți ajuta semenii, chit că asta poate înseamna și că te oferi să faci ceva gratuit pentru blocul în care locuiești (să strângi rahatul lăsat  pe scară de câinii colocatarilor, să schimbi becul de pe scara blocului ori de câte ori se arde, să amenajezi și să întreții, din banii tăi, grădina din fața blocului, să sari în ajutorul vecinilor loviți de apa care le inundă apartamentul etc.), pentru comunitatea în care trăiești, pentru școlile unde îți învață copiii, să faci o donație în contul unui ONG și să nu știe nici dracul c-ai făcut-o. O faci pentru că poți și vrei, fără să aștepți aplauze sau recunoștința cuiva. O faci pur și simplu. Deși, poate că în ochii unora, asta însemna că dai dovadă de ceva prostie amestecată cu naivitate…. sau, în orice caz, ai prea mult timp la dispoziție și nu știi cu ce să-l omori constructiv.

N-am experiență vastă în voluntariat și nici cu participări la maratoane nu mă pot lăuda. Alergatul meu (nu-mi place să înot) se produce fraudulos și clandestin în parc, iar asta e o afacere a mea cu mine, la care mai asistă și câteva păsărele, rațe, vântul sau zăpada. Ultima acțiune de voluntariat mi-a lăsat un gust amar, pe care nici acum nu l-am stins. Dovadă că scriu despre asta.

Am fost chemată să pun voluntar umărul (adică fără să primesc bani pentru prestația mea – ca să fiu cât se poate de clară)  la o acțiune de sensibilizare a angajaților dintr-o mare companie asupra a ceea ce înseamnă mâncare sănătoasă. Când mi-a fost prezentată, ideea m-a cucerit. Urma ca alături de alte două doamne să pregătim la fața locului un pate vegetal din linte fiartă în prealabil și un dulce sănătos din avocado, unt de arahide, miere. Fiind o acțiune dedicată zilei de 1 Iunie, erau așteptați angajații însoțiți de copiii aferenți.  Misiunea noastră consta în a mixa, în fața copiilor, ingredientele, de a le povesti despre ceea ce facem, de a le da detalii atrăgătoare despre ingredientele pe care le foloseam și, în final, de a-i invita să deguste.

Să lucrezi cu copii e cel mai frumos lucru de pe planetă. Pur și simplu te fac să debordezi de energie, mai ales dacă ești dispus să intri în jocul lor (eu sunt!). Când mi s-a cerut să-mi schimb tricoul cu care venisem și să-mi pun unul pe care era scris numele unei companii de care nu auzisem, a cam început să-mi scadă din entuziasm și să-mi licărească niște întrebări în capul meu plin de bune intenții și naivitate.

În dreapta noastră fuseseră instalate 3 mese de pe care curgeau realmente mâncărurile cele mai sănătoase, tip catering: chifteluțe, orez cu carne, minișnițele, salată de crudități cu maioneză, pizza din belșug – asta ce-am apucat să văd înainte să apară puhoiul de lume și să-mi obtureze punctul de.. belvedere….

În general și declarativ, ne place să mâncăm sănătos; mai ales când avem burta plină. Regula instituită spontan era cam așa: mâncăm pe săturate din varietatea tip catering, după care trecem pe la mesele cu mâncare sănătoasă, eventual lansăm o grimasă involuntară, gustăm din vârful limbii, ne minunăm de așa bunătate, după care mai facem o vizită vecinilor meselor îndestulate. Spre deosebire de părinți, copiii sunt mult mai receptivi la a experimenta gusturi noi, mai ales în prezența altor copii. Și dacă e să facem educație serioasă de nutriție, nu cu adulții trebuie să începem.

Spre final, imediat ce am avut răgazul, am întrebat ce companie este aceea al cărei înscris îl aveam pe tricou. Măcar cu un răspuns onest să mi se îndatoreze cei pentru care venisem să prestez.  Nici cea care mă convocase nu știa și pare-se că nu-și prea bătuse capul cu asta. Nu mă întrebați de ce.  Responsabila cu organizarea evenimentului, o duduiță care, deși obosită (chiar în acea zi se întorsese dintr-o călătorie), ne supraveghea cu ochi de vultur, m-a lovit cu răspunsul drept în plexul solar. În timp ce predam tricoul (Nu, nu ni l-a lăsat spre păstrare. Și poate că a fost mai bine așa; mai mult decât să fi spălat cu el pe jos, nu știu la ce ar fi putut să-mi folosească…), doamna obosită și foarte ocupată a zis: “Este compania mea. Organizez diverse evenimente, în special pentru copii”.

OK! Deci sunt și naivă, și păcălită în bunele-mi intenții, da’ se cheamă că fac voluntariat… Va să zică, am dat fugat la Cora să cumpăr un blender portabil pe care să îl folosesc la eveniment (aveam acasă blendere mari, dar complet inutile în situația dată și condiția era să venim cu el de acasă), am luat din boxă 2 borcane de dulceață de ardei iute pe care am folosit-o la pateul vegetal, am mai luat din stocul personal și 2 pachete de crackers, am dedicat gratuit evenimentului nu doar 5 ore de stat în picioare, ci și cunoștințele mele (dobândite cu efort și cheltuială), iar duduia obosită și proaspăt întoarsă din călătorie și-a băgat bine-mersi banii în buzunar, ca organizator de evenimente profitabile, în niciun caz caritabile. Și dacă nu m-ar fi pus să-i port și tricoul, poate nu m-aș fi simțit atât de idioată; m-aș fi alinat la gândul că, poate, unor copii chiar le va prinde bine în viața fărâma de poveste pe care le-am spus-o.

Acum, pregătindu-mă să închei, cu greu mă pot abține să nu scriu dictonul acela golănesc… despre ce pățesc unii, cărora li se iau și banii….

Nu se zice că cele mai bune experinețe sunt cele pentru care plătești? Am învățat, am plătit!

Așa că, e greu să diger chestii care se vând sub emblema voluntariatului și a carității, lângă care stă scris cu litere de-o șchioapă numele binefăcătorului.

Ai chef să alergi? Fă-o oricând și oricum, fără să pretinzi că o faci pentru alții. O faci pentru tine, o faci pentru că te întoarce către tine și-ți mai umple un gol pe care ți-l lasă rutina fiecărei zile; rutina care te arde pe interior –  vrei-nu vrei – și pentru că ai chef să te reinventezi, să contezi în propriii tăi ochi. Ai chef să donezi? O poți face oricând și oricum, oricât de mică ar fi suma sau ajutorul. În fiecare zi poți găsi pe cineva care să aibă nevoie de sprijinul tău.

De ce se implică marile companii în acțiuni de voluntariat și nu donează direct, fără să-i știe nici gândul, nici pământul? Pentru că este o formă de publicitate mai ieftină și cu impact emoțional mai mare decât simpla difuzare a unui spot TV. Pentru că dai astfel impresia că nu doar câștigi pe de urma comunității în care activezi, ci și dai înapoi ceva. Totuși, dacă e să vorbim de o adevărată acțiune de caritate, cu care sunt întru totul de acord, atunci asta ar trebui făcută ca amorul – discret, să nu te știe nici satul, nici păcatul.

Restul e publicitate cu impact social, adăpostită sub umbrela responsabilității sociale; adică o formă de publicitate pentru care compania nu plătește direct apariția în diverse medii (cum e în cazul spoturilor TV sau banerelor de pe diverse site-uri), ci organizează acțiuni generatoare de brand awareness, mai ieftine, dar cu impact mult mai mare decât  publicitatea clasică, în timpul căreia mai schimbi canalul,  mai faci un pipi, te speli pe dinți. E CSR. Și poți înțelege că așa funcționează o companie. Dar să spui că alergi sau înoți ca să-i ajuți pe alții, de pe poziția ta de responsabil CSR, e ca și cum ai da fuga în lanul de porumb de la marginea Bucureștiului ca să pui de-o mămăliguță….

Top 13 alimente așa-zis ”dietetice”(I)

Crezi că mănânci ”light”, ”dietetic”, ”fără grăsimi”, ”fără colesterol” ?

Citește mai jos și mai gândește-te !

Top 13 alimente așa-zis “dietetice” și ce ingrediente ascund

  1. iaurt 0Alimente procesate cu ”conținut scăzut de grăsime” sau “0% grăsime”.
    Războiul împotriva grăsimilor saturate (de porc, în principal) pare să fie, la momentul actual, cea mai mare greșeală din istoria nutriției. Astăzi, sunt nenumărate dovezi că raționamentul a fost complet greșit. A se vedea Studiul Farmingham, ale cărui rezultate s-au întins pe 3 generații și a vizat analiza epidemiologica a bolilor cardiovasculare (The Framingham Study).

Dar, cum stereotipurile mor greu, industria alimentară continuă să inunde piața cu produse ”dietetice”; asta și pentru că mulți dintre noi păstrăm convingerea că epidemia de obezitate are de-a face exclusiv cu grăsimile. Ceea ce, evident, nu ni se explică este faptul că, un produs cu conținut redus de grăsimi nu mai are nici un gust. Pentru a compensa această lipsă, producătorii adaugă zahăr. Obișnuința o transpunem și în farfuriile noastre când, decizând să trecem la un ”regim” de slăbit, scoatem toate grăsimile din meniu. Un lucru de două ori neplăcut pentru că:

  1. a) mâncarea își pierde savoarea și sațietatea, crescând frustrarea și făcând ca regimul să eșueze într-o porție de tort sau cartofi prăjiți cu șnițel;
  2. b) unele vitamine, cum ar fi vitamina D, au nevoie de grăsimi ca să fie absorbite de organism.

Când eticheta îți spune “conținut redus de grăsime” sau “0% grăsime”, activează-ți sistemul de alarmă. Ai de-a face cu un foarte procesat și/sau cu adaos de zahăr (sau substitute de zahăr).

  1. Uleiuri vegetale 

O lingura ulei maslina Există credința că uleiurile reduc colesterolul. Inclusiv uleiul de floarea soarelui, ulei din semințe de struguri, ulei de porumb și soia.

Nu trebuie însă să uităm: colesterol este un factor de risc și nu o boală în sine. Uleiurile nu conțin colesterol. Cea mai mare parte a colesterolului este produs de către organism. Vechile teorii privind influența aportului extern de colesterol au fost infirmate în mare masură de studiile moderne.

Ca atare, nu e dovedit că uleiurile vegetale reduc riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dimpotrivă, sunt voci care spun că, din cauza conținutului crescut de acizi Omega 6 din aceste uleiuri, riscul bolilor de inima si al cancerului poate crește.

De aceea, putem echilibra balanța aducând în alimentația zilnică și unt, ulei de măsline, ulei de nucă, ulei de nucă de cocos.

  1. Margarina este bună pentru inimă?

Vă mai amintiți că, după 89, reclamele la margarină inundau televizoarele? Vârful a fost atins în 2013, odată cu scandalul în care a fost implicată Nadia Comăneci (imaginea Rama din 2010), care zicea în reclamă:„Pentru băiatul meu, Dylan, caut mereu ce e mai bun. La micul dejun, oriunde suntem, caut «Rama». «Rama» ajută buna creştere a lui Dylan“.

Cum am ajunsă să cădem în brațele margarinei?

Pentru că untul a fost mult timp demonizat, făcându-se vinovat de grăsimi saturate și colesterol.

Acum experții vin și ne spun că margarina e rea, deși tot ei, experții, au promovat-o decenii la rând. Acum știm că acest sfat rău a avut efecte dezastruoase asupra sănătății publice.

Margarina este fabricată din uleiuri hidrogenate  bogate în grăsimi trans (un tip de grăsime străin organismului, pe care acesta nu-l recunoaște și, ca atare, îl depune).

Studiul Framingham asupra Inimii a aratat ca persoanele care inlocuiesc untul cu margarina sunt mai susceptibile la a dezvolta boli de inima.

Mihaela Bilic, doctor nutritionist, zice: “Ma intristeaza felul in care industria alimentara manipuleaza alegerea consumatorilor folosind cuvinte cu ecou stiintific. Nu e suficient ca margarina a luat locul untului pe masa noastra, acum suntem incurajati sa mancam margarina pentru sanatatea inimii??!!
Argumentele sunt ridicole: margarina seamana cu untul, dar nu e unt; sunt grasimi vegetale, adica bune, spre deosebire de cele animale care sunt rele 🙂 Pe baza reputatiei uleiurilor vegetale si mai ales a uleiului de masline s-a cret falsa nevoie de margarina.
Dupa ce a fost negat zeci de ani efectul nociv al acizilor “trans” rezultati din hidrogenarea margarinei, acum ne sunt promovate noile margarine obtinute fara hidrogenare”
.

Din păcate, astăzi, majoritatea continuă să vadă margarina ca o alternativă sănătoasă la unt.

  1. Produse cu adaos de fitosteroli pentru a proteja inima
    Unii spun că margarina de “ultima generație” este mai săracă în grăsimi trans, iar adaosul de fitosteroli ar reduce colesterolul.

Dupa ce s-au omis criticile legate de excesul de Omega-6 cu efect pro-inflamator, acum ne sunt prezentate margarinele cu Omega-3. Iar cireasa de pe tort este margarina-medicament cu fitosteroli 🙁
Sterolii sunt molecule mici de grasime ce se gasesc in semintele plantelor oleaginoase, in masline, germeni de grau, leguminoase (soia) si in boabele cerealelor (porumb). Ei au capacitatea de a bloca absortia colesterolului din intestin. O dieta echilibrata, saraca in grasimi saturate, bogata in legume si care sa contina si steroli vegetali are efecte benefice asupra nivelului colesterolului din sange. Insa de aici pana la a spune ca trebuie sa mancam margarina pentru fitosteroli e cale lunga
. Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.

Studiile arată că fitosterolii nu sunt chiar buni pentru sănătatea inimii. S-ar putea chiar să crească riscul de boli cardiovasculae, în special la femeile aflate la menopauza.

Vă mai dau și punctul de vedere al unui medic francez, dr. Laurence Plumey, medic nutriționist la spitalul Necker din Paris, la al cărui seminar am participat:Margarinele cu fitosteroli sunt, mai degrabă, adresate celor cu LDL crescut. Acestea antrenează malabsorbție de vitaminele A, D, E, K, E. Deci, este nevoie de un motiv puternic ca să le consumi. În nici un caz nu sunt pentru prevenție.

Acum nu mai sunt acizi trans în margarine și, oricum, nu au mai mult de 3,4 gr./zi. Într-un regim echilibat, asta nu înseamnă nimic.”

De oricare parte ar bate vântul experților în nutriție, dați-le copiilor unt, în cantitate rezonabilă, de 2-3 ori pe săptămână, și mai puțină magarină. Scriind articolul asta, mi-am adus aminte că am avut o perioadă mai strâmtorată financiar când, studentă la postuniversitară fiind, mâncam zilnic (da, în fiecare zi!) margarină pe pâine (cutiile de margarină erau mai mari și mai ieftine decât pachetele de unt) și mergeam pe jos ca să economisesc banii de pe biletul de tramvai. Astazi, nu știu cum mai stau cu inima. Am aflat, cu vreo 3 ani în urmă, c-aș avea o insuficiență mitrală, dar nu cred că de la margarina din studenție mi se trage. Acum, mai mult decât să mănânc echilibrat și să fac sport, nu știu ce altceva aș mai putea adăuga. În orice caz, cum vremurile se schimbă, și părerile nutriționiștilor pot vira spre alte recomandări. Timpul le dezvăluie pe toate.

  1. Sucul de fructe: zahăr lichid
    Sucurile de fructe creează iluzia că acestea sunt o alegere dietetică. Dacă sucul de fructe rezultă din fructe, înseamnă că este la fel de sănătos ca și fructele.

De fapt, termenul “suc” induce în eroare. Multe dintre sucurile găsite în supermarketuri nu conțin fructe. Sunt pur și simplu artificiale, făcute din apă cu  zahăr și aromă de fructe.Fresh

Asta v-ar determina să vă orientați către sucurile așa-zis naturale. Dar nici asta nu e o idee prea bună.

Un suc de fructe natural este ca un fruct, cu excepția faptului că îi lipsesc toate lucrurile bune, cum ar fi fibrele, cele care întârzie absorbția rapidă a zahărului în sânge. Singurul lucru rămas în sucul natural este zahărul din fructe (fructoza). Vestea proastă e că un suc natural este tot atât de bogat în zahăr ca o băutură dulce carbogazoasă.

Fiecare suc este o descărcare de zahăr pur care duce la creșterea nivelului de zahăr din sânge. In cele din urma, aceste varfuri favorizează excesul de greutate si de diabet.

Dacă mănânci o portocală întreagă, fibrele (pulpa) pe care le conține inhibă absorbția imediată de fructoză de către organism. Grație fibrelor, fructoza fiind absorbită lent de către organism, vei scăpa de efectele ei adverse și vei obține toate beneficiile din fructe.

  1. Produsele “integrale” care protejează inimaCereale
    Cele mai multe produse “integrale” nu sunt realizate din boabe de grâu integrale.

Grâu a fost transformat în făină și rafinat, astfel încât să fie gata de digerat. Efortul maxilarului și al sucurilor gastrice de descompunere este redus la minimum.

Acesta este motivul pentru care glucidele (pentru a simplifica întelegerea, îl voi numit tot zahăr) din făina obținută din cereale integrale conduce la o descărcare glicemică la fel de repidă ca și cea provenită din făina albă. În plus, faina alba si faina din cereale integrale sunt clasificate în aceeași categorie pentru efectul lor glicemic (care crește nivelul de zahăr în sânge).

Mai mult, recomandarea de a mânca produse din grâu integral nu are cu nimic de-a face cu ceea ce mâcau bunicii noștri. In anii ’60, cercetarea agricolă a făcut “progrese” rapide pentru a dezvolta boabe mai rezistente, mai productive și mai bogate în gluten.

Hibridizările și încrucișările masive au condus la apariția unor specii complet noi, care încă se numesc “grâu”, deși sunt la ceva distanță calitativă de strămoșul lor.

“Grâul” modern a fost creat în anii 1970, având o valoare nutritivă mai mică, inclusiv mai puține minerale. Acesta poate provoca reacții mai severe la persoanele cu intoleranță la gluten. Alte studii arata ca acesta ar putea creste inflamatia în corp și deteriorarea arterelor. În opinia mea, studiile acestea ar trebui citite totuși cu mai multă prudență. Conform Asociației franceze a persoanelor intolerante la gluten (l’AFdiag), în 2014, au fost repertoriate mai mult de 80 de mărci de produse dietetice, de opt ori mai multe decât cu cinci ani în urmă. Un studiu din 2015 arată că piața produselor “fără gluten” aduce profit considerabil, atingând 40 de milioane de euro anual din vânzările în supermarketuri și hipermarketuri.

Partea a doua a articolului, aici

Surse:

https://www.sain-et-naturel.com

https://www.wall-street.ro

https://www.framinghamheartstudy.org/

https://rstudio-pubs-static.s3.amazonaws.com

https://www.passeportsante.net

Greucenii sălilor de fitness

Există încă mulți oameni, femei cu precădere, care cred că în sălie de fitness există o specie anume față de care e bine să iei distanță, chit că asta poate să însemne și distanță față de orice sport. Într-un fel, și eu o credeam cu mulți ani în urmă; lucru care m-a făcut să mă îndept atunci către orele de grup (aerobic, spinning etc.), unde nimeni n-are timpi morți, cu atât mai puțin răsfățul de a privi peisajul din proximitate.

Când întrebi o femeie ce o reține să meargă la sala de fitness ( forță sau fitness – practic, cele două se contopesc ca spațiu în sălile mari), îți răspunde încurcat că îi e rușine, că n-are chef să se holbeze unii la fundul ei. Aceasta face parte din categoria celor care sigur nu o urmăresc pe Kim Kardashian pe Twitter, altminteri, nu văd ce inhibiții ar avea.

Din descrierile pe care le primești, completate cu propriile-ți imagini, despre reprezentanții speciei mai sus amintite, ți se conturează rapid un tip de mobilier foarte încăpător, înalt și lat, cu brațele depărtate de corp, atârnând precum vâslele unei bărci care și-a pierdut în larg pescarul. Aceștia, după călcătură, par să vină de foarte departe, pentru că au un mers aproape metodic, dat de greaua misie de a nu muta stângul până ce piciorul drept n-a plonjat mult înainte, ferm și apăsat, mușcând din asfalt. O altă caracteristică ar fi pieptul en avant, următorul care îți sare în ochi după călcătura. Priveliștea pectoralilor poate fi încântătoare și de-a dreptul de invidiat, dacă ai fi posesoarea unei cupe de doar 75 B, fără push-up…. Privirea insistând să urce spre gât, va descoperi grumazul gros și dârz, ca al unui luptător roman bine hrănit și călit. Capul, de preferință ras (sau doar cu câțiva țepișori în creștet), înăsprește tabloul, indiferent de culoarea ochilor – verzi sau albaștri.

Reprezentanții acestei specii, pe care o voi numi în continuare greuceanus forțosus domesticus, nu sunt solitari; întotdeauna au unul sau mai mulți companioni, de obicei, sub valoarea fizica a liderului informal. Aceștia sunt masculii dominanți, care acaparează o parte a sălii, cea hard, acolo unde ganterele sunt mai mari, halterele mai multe și mai cornute – vorba baladei . Aceștia, niciodată, dar niciodată, nu vor fi văzuți pe banda de alergare sau pe bicicletă. O fi, probabil, prea simplu, iar unii chiar se hrănesc cu chestii grele. Ca și la paradă, spectacolul e dat de corpul întreg de armată, cu tot armamentul din dotare, nefiind locul singuraticilor nepleșuvi. Spațiul din jurul lor se degajă, aerul se… rarefiază și se umple de grumazuri zdravene, burți revărsate peste maioul mulat, dar asta nu contează pentru că, la măsurători, cei importanți sunt bicepșii mari – cât mai mari – și umflați. Bicepșii și pectoralii par să fie singurele segmente anatomice care să merite osteneala masculilor din specia greuceanus forțosus domesticus. Restul e pierdere de vreme și nebărbătesc. La ridicarea greutăților mai mari, mijlocul este obligatoriu sugrumat  cu o curea solidă, lată, precum chimirul lu’ taica Lazăr, ceea ce face și mai evidentă protuberanța numită burtă.

Odată, am aflat din întâmplare, deci nu pentru că am tras cu urechea, ci pentru că eram vecină de aparat, că posesorul unei astfel de burți poate absorbi un volum zilnic de 4 litri de cola (de alte lichide n-a mai spus nimic). Lucru care te duce cu gândul la o linie de îmbuteliere în toată regula. Compania respectivă ar face bine să gândească și vânzarea de bidoane de 10 litri, cum există la dozatoarele de  apă; piață există.

În ciuda aparentului aspect neanderthalian, oamenii din specia greuceanus forțosus domesticus sunt pașnici, politicoși, chiar manierați (ok, doar o excepție nu confirmă nimic), discreți în priviri și chiar tăcuți, mai ales când nu ridică greutăți mari și nu răcnesc s-o afle toată sala (asta dacă muzica nu urlă ca-n …clubul de noapte). Competiția se dă între ei și ceilalți masculi din sală, în lipsa prăzii ancestrale care să-i mâne  în cete la vânătoare. Spiritul atavic a rămas neatins, s-a schimbat decorul, s-au schimbat «fiarele», pericolele nu mai sunt jivinele pădurii, ci diabetul, obezitatea, depresia, iar vila și încălzirea centrală au luat locul peșterii.

Dacă ai drum pe lângă sau prin apropierea sălii de sport (dacă ai trecut de una, sigur mai găsești alte două-trei pe o rază de 1 kilometru; lucru, de altfel, foarte bun), poți descoperi alte calități ale Greucenilor din sălile de sport. Însoțiți de neveste, iubite, copii, aceștia lasă dezvelită latura domestică. Călcătura devine ceva mai înmuiată, pare că nu mai mușcă asfaltul, doar îl mângâie, umerii sunt ușor coborâți, pieptul – mai degrabă en arrière, ochii cumva spre pământ, ca și cum ar căuta un obiect pierdut. Privirea de oțel se preschimbă într-una domoală. Tabloului acestuia familial i se adaugă și alte elemente de decor, cum ar fi câteva plase de cumpăraturi sau tricicleta copilului. Accesoriile de mai sus necadrând cu statura impozantă dată numai de portul genții de sport și de ridicarea sforțată și răcnită a greutătilor mari, Greucenii devin aproape oameni obișnuți, chiar drăguți. Iar dacă din pricina lor ocolești în continuarea sala de fitness, n-ai idee ce spectacol ratezi….