Category Archives: Sanatate

Legume românești din semințe bulgărești

Cateva consideratiuni (din experienta personala de agricultor pasionatLa tara cu sapa) pe marginea formulei publicitare “legume romanesti”:
– doar pamantul e al nostru, semintele, NU (prea…). Cele mai multe seminte de tomate, ardei, vinete, dovlecei etc. sunt BULGARESTI. Sunt soiuri hibird, rezistente la mana si atacuri ale daunatorilor.
– rasadurile (din seminte bulgaresti, unguresti, pe alocuri), inainte sa fie scoase la vanzare, sunt deja tratate si “stimulate”.
– Ceea ce vom manca, in curand, ca trufandale, sunt rosiile din soiul PRECOS, bulgaresti – deci, “romanesti”. 🙂 Este un soi timpuriu, hibrid, in forma de inima, cu tugui. Tari si cu o rezistenta buna la transport.
– Dintre vedetele bulgaresti le amintim pe: REYANA, RILA, KALINA. Soiuri tari, pot fi depozitate 1-2 saptamani, rezistente la transport
– Culturile de masa se efectueaza doar in solar. Cei ca mine, care se incapataneaza sa lase pamantului lumina, ploaia, zapada, se expun unor mari “aventuri”. De la inghet, grindina si racire brusca, la invazia melcilor si limacsilor (melci mici, fara cochilie). Neutilizand fungicide sau alte stimulente de crestere, procentul de pierderi este destul de mare.
– Foarte putini dintre cei vand rasaduri de legume sunt preocupati sa caute si alt fel de seminte. Semintele bulgaresti sunt cele mai ieftine.
– Mai nou, exista si seminte romanesti, soiuri hibrid, desigur, (DACIA si BUZAU) obtinute la Statiunea legumicola Buzau. Sunt soiuri noi, omologate de 4-5 ani. S-a inceput cultivarea lor. Si eu am sadit soiurile acestea, in toamna, vorbim despre rezultat…..
– Culturile BIO, ale taranilor, sunt o mare (dez)amagire. Degeaba cultiv eu bio, daca nea Nicu, care are un lot de porumb la doar 100 de metri de gradina mea, il stimuleaza “la greu” cu azot si alte ingrasaminte “nenaturale” (sfanta balegă nu e asa productiva….. ). N-am bariera de azot la limita gradinii…..Azotul se infiltreaza si in pamantul meu.
– Nici taranii nu mai sunt ce-au fost odata…..Munca nu mai e pentru ei. Mai simplu e sa stea la birtul satului si sa astepte ajutoare de la stat. Si daca ai numere de Bucuresti, pretul muncii lor, program redus (+mancare, bautura, tigari…) creste de 5-6 ori….
– In loc sa-i “stimuleze” pe taranii someri, Guvernul s-ar putea gandi sa ofere stimulente tinerilor care vor sa isi cumpere casa, pamant la tara. Si orasenii stiu sa faca agricultura, chiar mai bine decat taranii, fie si doar la sfarsit de saptamana.
– “Ardei nu mai cultivam, se coc greu.”, imi zise o mamaie, referindu-se la soiul “ureche de elefant”, un fel de kapia gigant, soi hibrid de origine sarbeasca, cu coacere tardiva (august-septembrie).
– “Noi cultivam doar ardei, pentru ca stim sa-i facem.” (a se citi “stimula”), imi zise o doamna agricultoare extrem de versata in ale “trebii”. De aceea, la ardeii tip kapia, pretul e mare chiar in plin sezon.
– Era sa uit vestea cea mare, nu neaparat placuta pentru consumatori: anul trecut, tranzactie gigant in domeniul agrochimiei: Bayer a cumparat Monsanto. Acum sunt cel mai mare furnizor mondial de seminţe modificate genetic, pesticide şi erbicide.
In targul de la Calugareni, exista deja rasaduri produse din seminte fabricate de acest gigant…..

Fotografia postată de Dumitra Rasnoveanu.

Fotografia postată de Dumitra Rasnoveanu.

Cum ne păcălesc etichetele

Funny-Quotes-Close-EnoughÎn anii 90, abia ieșiți din comunism, toți ne pricepeam la mașini. Adulți și copii, toți știam ce este o jojă, cum să controlăm nivelul de ulei, cum să schimbăm o roată, iar la reparația unei maișini, în fața blocului, lua parte cel puțin o jumătate de bloc.

Urmare firească a acestei ”știință și tehnică pentru toți”, când s-a început importul de mașini fabricate în Occident (bătrâna Dacia rămăsese mult în urmă), cei care intenționau cumpărarea unei mașini se interesau, în primul rând, de ”cât bagă la oră”. În decursul a 10-15 ani, cumpărătorii și-au orientat treptat interesul de la cilindree la confort, gadget-uri, spațiu pentru picioare, facilități pentru copii etc.

În industria alimentră, lucrurile se întâmlă invers. Mai nou, ca să convingă cumpărătorii, marketingul produselor alimentare a devenit ”ceva științific”  sau ”bazat pe studii științifice” și, dacă e știintific, nu se poate pune la îndoială. E precum credința….. Deci, bun!

Câteva clișee de care se face mare abuz:

  • ”studiile arată că, un consum de X grame de calciu, ajută la…..” În special companiile mari își permit plătirea unor studii care le devin favorabile. Aceste studii pot fi manevrate prin: număr redus de participanți, inexistența grupurilor placebo (celor cărora li se administrează ingrediente inactive), durată (de obicei, scurta), premisa de la care pleacă experimentul etc.
  • ”studiile au demonstat că 8 pahare de apă pe zi scad circumferința abdominală cu X cm….” E bine să bem multă apă, dar de la găleată până la puț, drumul e lung…., iar de la gură la lingură, foarte scurt….
  • ”contribuie la scăderea colesterolului….” Statinele (medicamente care ajută la scăderea colesteroului) sunt în topul celor mai vândute medicamente, generând cifre de afaceri impresionante. În Franța, de pildă, în ultimii 2 ani, se duce o luptă mediatică intensă pentru ca medicii să nu mai prescrie statine celor cu nivel crescut de colesterol, în lipsa altor patologii asociate. Colesterolul este fabricat în proporție de 80% de ficat, 20% este adus prin alimentație.
  • ”contribuie la ameliorarea densității osoase…”
  • ”îmbogățit cu vitamina D”

În Uniunea Europeană este interzisă orice formă de publicitate care spune că un produs alimentar previne sau tratează cutare sau cutare patologie. Deci, nu se poate spune ”calciul previne osteoporoza”.

Va să zică, feriți-vă de ambalajele produselor alimentare care vă fură privirea prin sloganuri cu trimitere la beneficiile pentru sănătate.

Ba mai mult, dacă este vorba despre un produs prea dulce sau prea gras, mențiunea ”bogat în vitamine și calciu” este TOTAL lipsită de interes.

Preferați alimentele în mod natural bogate în vitamine (fructe, legume) și minerale. Acestea sunt mai bine asimilate de către organism, deci cu adevărat valoroase din punct de vedere nutrițional.

Des întâlnit este sloganul ”îmbogățit cu vitamina X”. ”Îmbogățirea” este minimă (cu atât mai puțin asimilabilă, absorbită) și, ca atare, nu prezintă nici un beneficiu nutrițional. Mai mult, persoanele care, să zicem, ar avea o nevoie reală, dincolo de o alimentație echilibrată, nu la acest tip de ”îmbogățire” trebuie să recurgă. Dacă simțiți că aveți o deficiență reală de fier, calciu, magneziu etc., o puteți afla apelând la un medic și la un set de analize de sânge.

Mare atenție la copiii care obișnuiesc să mănânce cereale (în plus, și foarte dulci) îmbogățite cu fier!

E drept că anemia este o problemă de sănătate globală, mai ales în rândul femeilor fertile, dar excesul de fier, în special la copii, este extrem de nociv. Fierul este un element puternic oxidant.

De asemenea, nu luați suplimente cu fier în absența unei nevoi reale, dovedite prin analize.

Ce trebuie să urmărim când citim etichetele:

  • Produse din carne: să conțină peste 90% carne.
  • Produse lactate: să nu conțină zahăr adăugat (atenție! lactoza este zahărul prezent în mod natural în lapte; a nu se confunda cu zahărul adaugat.), lapte praf sau ulei de palmier.IMG_6617
  • Produse light: conțin adesea zahăr, îndulcitori cancerigeni, aditivi, gelifianți.
  • Produse de post: conțin grăsimi hidrogenate sau trans (pe care organismul nu le recunoaște, deci, se depun), soia modificată genetic.
  • Primul ingredient este cel prezent in cea mai mare cantitate.

Din păcate, în industria alimentară, explicațiile etichetelor induc cumpărătorii, dacă nu în eroare, într-o mare confuzie.

Mi se întâmplă și mie să mă găsesc cu copiii la cumpărături (deși evit cât pot). Și cum bombardamentul vizual al etichetelor, ambalajelor, formelor, culorilor este precum focul de artificii în noaptea de Revelion – te acaparează cu totul – ,e greu să reziști. Cu Maria am o înțelegere: dacă citește fără să se poticnească (nici măcar o dată!) toate ingredientele de pe produs, i-l cumpăr….

Altminteri, copiii nu înțeleg (și poate nici noi) explicația ”benefic pentru sănătate” sau ”nociv pentru sănătate”.

Și medicii știu, de pildă, că tutunul sau alcoolul sunt nocive pentru sănătate, cu toate acestea sunt unii dintre cei mai împătimiți consumatori…..

Să ne detoxifiem, dar s-o știm clar și noi!

MjAxMi1jYWEwZWY2NWEyOTNiYjI0_52386c065656bZilele trecute, dintr-un demers pur literar (cam prețios spus….) și bine intenționat, am zgâriat unele urechi mai fine distribuind articolul cu damf de tabloid ”Jos chiloțelul lui Jane!”.
(Sunt de acord, am apasat cam tare pedala….L.F. Celine zice în ”Călătorie la capătul nopții”: ”Durerea poți s-o strigi în văzul lumii, în timp ce plăcerea și necesitatea se rușinează.” )
Cine a citit mai departe de primul paragraf a putut constata că vorbeam despre contextul în care dr. Cooper (încă din 1969) făcea publică teoria sa asupra celor 10.000 de pași pentru menținerea unei stări optime de sănătate. Ceea ce și Organizația Mondială a Sănătății recomandă.
Iaca poznă nouă! Un recent publicat barometru al asociației ”Attitude Prévention” arată că francezii au mai progresat puțin…puțintel…. Au facut, in 2016, 7 889 pasi pe zi ( cu 386 pași mai mult raportat la 2015).
Și totuși, conform Federației franceze de cardiologie, tinerii între 9 si 16 ani au pierdut aproape 25% din capacitatea lor cardiovasculară în doar 40 de ani.
Cum la noi tendintele bune se propagă mai greu, vom fi fiind probabil sub cifrele francezilor.
Asta în timp ce nutriționiști de pe meleagurile noastre își scot în public chil…pardon! șosetele mirosind sau nu a cură de detoxifiere cu sucuri și le bagă în nasul cetățeanului tot mai turmentat, care nu mai știe nici ce să mai mănânce și nici ce să mai bea ca să fie și sănătos, eventual, și mai slab…

Borș de pește, hamsii și alte mezelicuri de la mare (II)

Plaja1Îmi mențin un suflu constant. Alerg și observ în detaliu construcțiile abandonate nisipului și buruienilor, dar și gardurile verzi sau albastre, anoste și anapoda, care mărginesc câte o proprietate sau hotel. Aici, esteticul e în fundul gol și abuzat la fiecare 50 de metri. Turistul, care debarcă în locurile acestea după un an de muncă neîntreruptă, e musai să devină, preț de un sejur, ușor autist.

Incontinența gândurilor  legate de arhitectura zonei (sau lipsa acesteia) îmi e întreruptă de Plaja2foșnetul nisipos al unor pași și de o respirație neregulată. Zăresc, cu coada ochiului, o doamnă, o temerară, aș putea zice. Aleagă ceva mai repede, mă depășește, dar are să se oprească 60-70 de metri mai în față. O alergătoare de ocazie. Bine și așa!

Continuu, așa cum am învățat de câțiva ani buni încoace, ignorând primele semne pe care mi le trimit genunchii. Ajung la prima cazemată. Un minibuldozer garat alături îi rotunjește aerul războinic. Aparețele sunt salvate de câteva sticle de bere odihnind pe treptele  unei cutii de beton construită ulterior ca o extensie a vestigiului. O istorie devenită utilă.

Urmează o bucată de plajă latăPlaja4, poate cea maiPlaja6 lată din zona Eforiei Nord.  Aici, inexplicabil pentru mine, nu sunt turiști. 3 clădiri, deosebite doar de culoarea ștearsă a vopselei, privesc marea de niște zeci de ani. Au un singur etaj, sunt placate cu piatră de mare, iar tencuiala e căzută pe alocuri. Din masină, sunt ușor de obsevat datorită celor 3 rampe de acces.

Brusc, malul se îngustează în drepul celei de-a doua cazemate. Trec cu greutate peste algele adunate la mal. Picioarele mi se afundă ușor. Patinez. Locul e un vechi reper. Ce călător cu CFR-ul nu s-a bucurat de saluturi despuiate de normele costumului de baie?….; poate singurul moment în care ți se părea că trenul merge prea repede.

Am o tresărire de pudoare… Două prosoape cu  Pinocchio odihnesc contorsionate pe sezlong. Deduc personajul după forma nasului. Fără să vreau, caut proprietarii. “Sunt începători”, îmi zic. Câteva trupuri , ale căror părți esențiale sunt acoperite de mâini sau alte straturi de cărnuri, șed la…umbra gardului delimitator de priviri indiscrete și se roagă, probabil, să iasă soarele…. Îndrăzneții, cool, veteranii – e evident  după deschiderea manifestata – stau în centrul zonei și au o atitudine dezinvoltă. Am în față un bărbat (ce noroc cu ochelarii de soare! La o adică, se poate deduce că pot privi aiurea). Stă în picioare și, oarecum, pe traiectoria mea de alergare. Îmi adun mai greu gândurile. Privesc în jos….Și el, la fel. De la Henry Miller încoace, sexul se afișează pPlaja3lenar. Inclusiv gastronomia, în literatură, e o chestiune de sex (am citat-o pe Maria Pilchin*). Scap, aparent, de fiorul de pudoare, dar, când îmi ridic privirile, dau cu ochii de două doamne. Partea cea mai sudică a uneia dintre ele freamătă să iasă ca un vapor din rada portului.

Ușurată, întrucâtva, ies din perimetrul proverbial al Eforiei Nord și mă îndrept către zona cosmopolită a stațiunii. Umbrelele noi, strident colorate, și sticlele de bere sunt singurele repere ale zilele noastre. Cel mai mare hotel din zona și-a regăsit, precum proprietarul, libertatea literei pierdute de pe firmamentul luminos, în anul în care m-am cazat acolo ca să-mi tratez durerile de spate. Acum, numele hotelului e integru.

Aici, malul este înclinat la 45 de grade. Înaintez greu, din ce în ce mai geu. Genunchii mă dor. Îmi propun să alerg până la golful unde Copos își are ambarcațiunile. Buza plajei devinPlaja7e densă precum galeria Stelei la meciul cu Rapid. “Cetățeni, stați la locurili voastri!” Turiștiii stau prosop lângă prosop, shoulder lângă shoulder. Intimitățile nu-și au rostul, deși ultimile rânduri de șezlonguri zac neocupate. Ar fi prea mare efortul până la mal… Fac slalom printre copii și adulți. După cele câteva bucăți de plajă aproape pustii, n-am putut anticipa așa o compactare bruscă de populație.

Părăsesc malul abrupt și aglomerat, salut golful lui Copos și continuu alergarea pe nisipul încă umed, pe zoa de mijloc a plajei. Ieri seară, a plouat. Zăduful s-a mai ostoit. Amabila noastră Curte vila Sarbugazdă, doamna Sârbu (la care revenim cu bucurie pentru al doilea an consecutiv), îmi împărtășea neobișnuitul fenomen: toate casele au fost cuprinse brusc de condens. Câteva zile, podelele  s-au umezit considerabil.

Muzicile barurilor de pe plajă se amestecă. E un ghiveci din care nu lipsesc “Rebecca premium” si  “Ingrid  royal services”. Ambele zone sunt goale. Regele turist a fugit! Trăiască!

Prima parte a articolului e aici: Borș de pește, hamsii și alte mezelicuri de la mare (I)

P.S. 1 Plaja din Eforie Nord e mai curată (sunt mai multe coșuri și parcă mai multă mobilizare umană), mai lată, nisipul e mai fin decât în Eforie Sud.

P.S. 2 Compliment primit la părăsirea șezlongurilor (sau de când bunul simț a devenit un lux?):

-Aveți gunoi? ne întreabă puștiul responsabil cu strângerea saltelelor de pe șezlonguri.

– Nu, l-am dus la coș! răspundem țoti patru în cor.

– A! Sunteți singurii…..

* Maria Pilchin este o tânără scriitoare din Republica Moldova, distinsă cu premiul “Mircea Ciobanu” pentru volumul “Poeme pentru Ivan Gogh” (Editura Paralela 45).

Borș de pește, hamsii și alte mezelicuri de la mare (I)

Art8– “Cum se numește hotelul”? întreb în timp ce mențin ritmul alergării, ceva mai anevoioasă, astăzi.

– “Citadel”, mi se răspunde.

O fracțiune de secundă, mă văd închizând, cu o zi înainte de a fi terminat “Le sourire au pied de l’echelle” (Henry Miller), “La citadelle” (în original) a lui A. de Saint-Exupery și spunându-mi că mai poate aștepta, nefiind deloc o lectură frivolă, de citit pe plajă între două sesiuni de exerciții și bălăceală în mare.

– “Cu doi  l”? întreb și mă întoc câțiva pași pentru ca vântul si valurile să nu-mi înghită din nou întrebarea.

Cei doi tineri, îmbrăcați în șorturi roșii și tricouri marinărești, în mâini purtând mănuși albe, se uită unul la altul, contrariați de așa amănunt. Adună meticulos pietrele și resturile de alge. În urma lor, nisipul rămâne ca făina. Sunt ca dintr-un film; un contrast violent față de toată salba de hoteluri înșirate pe malul mării și pe lângă care mi-am făcut alergarea din aceasta dimineață. Imi sar în ochi sezlongurile și mobilierul terasei, toate albe. Muzica e în surdină.

– “Cu un l!” imi răspunde unul dintre tineri, după o scurtă ședință de consultări.

Este al doilea loc pe care îl descopăr zilele acestea și care nu se incadreaza defel în peisajul Art2veșnic nedefinit, nedefrișat de vetust și încremenit în proiect al litoralului românesc.

Astăzi, am ales alt traseu. Îmi pornesc alergarea dinspre punctul de graniță al stațiunii Eforie Nord, venind dinspre sud. În uArt1rmă cu două luni, aici era doar regatul bărcilor, al scoicilor și al pescărușilor aciuați pe lângă plasele pescarilor. Astazi, locul este împărțit cu un restaurant pescăresc, atipic în perimetrul celor două Eforii. Discret semnalizat de o pancarda, “Poarta apelor” e restaurantul în care mușteriii nu se înghesuie ca la autoservire. Nici prețurile nu sunt de autoservire, la fel și preparatele pescărești, gătite cu se ce agață în plasele vecinilor “citiți” și cu chef  încă de dimineață: zargani, lufari, guvizi, hamsii etc. (după spusele ospătarilor).

Am mancat, și ieri, și azi, același borș de pește, dar cu gust diferit (!?!? Începi să te obișuiești cu ideea că, totuși, a doua oară, nu mai e aceeași mâncare de pește….). Dacă ar fi fost după stomacul meu, cele 3 bucăți de Art3pește din borș mi-ar fi potolit foamea și pofta. Dar, cum oferta e abundentă, iar locul mirose a nou, mobilierul și ambientul plăcute la stat, îți dorești  să prelungești momentul.

Hamsiile proaspăt pescuite, bine curățate, alb-rumenii și crocante, au făcut deliciul Art4copiilor. Saramura de chefal (din care s-au mai înfruptat încă două guri),  în prima zi și orezul negru cu trufe (cu pastă de trufe, mai exact)  – a doua zi – deși mă așteptam să spună că nu au -, m-au convins că locul e frecventabil pentru cine vrea pește proaspăt și ulei schimbat la fiecare prăjire.

Zgomotul valurilor și strigătul aproape tragic al pescărușilor– cu atât mai ascuțit când Art9marea e agitată și vântul furios – răzbesc peste muzica lascivă din restaurant. Îmi amintește de studenție, de prima terasă din Vama Veche (La prelată), de cafeaua cu mult zaț, de sălbăticia și de atmosfera loculArt5ui, pe care nu l-am mai regăsit niciodată la fel.

Am mai zăbovi, dar – lucru neobișnuit, poate și pentru că suntem singurii clienți la ora pranzului -, ospătarul, de o politețe șlefuită, se mișcă foarte repede.

Las restaurantului gândurile mele gastronomice și îmi duc alergarea pe plaja lată,cu nisip fin și mici insule de scoici naufragiate peste noaptArt6e. Îmi e bine, deși e înnorat. Contrastul hotelurilor noi și vechi, al locurilor amenajate cu gust și al celor lăsate în voia apelor și vântului, nu mă scot din ecuația mea de bien-être et d’harmonie avec moi

même.

Partea a doua este aiciArt5